Home Actualitate Traian Băsescu i-a dat “în scris” lui Robert Turcescu portofoliul pe care îl va ocupa Corina Creţu

Traian Băsescu i-a dat “în scris” lui Robert Turcescu portofoliul pe care îl va ocupa Corina Creţu

by Ioana Popescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară,  la B1 TV, că nu există îndoială în privinţa portofoliului de comisar european care îi va reveni României şi nici în privinţa numelui.

Băsescu i-a înmânat lui Robert Turcescu şi un plic cu denumirea portofoliului pe care îl va ocupa Corina Creţu, cu promisiunea de a fi deschis după ce se face oficial nominalizarea.

„Să nu se fi schimbat ceva ce ştiam eu”, a glumit preşedintele, în timp ce nota informaţiile.

Traian Băsescu a confirmat, totodată, că s-a implicat în negocieri, însă nu în sensul descris de premierul Victor Ponta.

„Categoric da. Nu vreau să se înţeleagă cum încerca premierul să explice ce negocieri complicate au fost. Negocierile complicate sunt pentru o singură funcţie, de înalt reprezentant în politica externă”, a precizat Traian Băsescu.

„Chiar şi aceste discuţii pot fi anulate de decizia preşedintelui Consiliului dacă nu îi ies nominalizările sau dacă din audieri constată că portofoliul e mult prea mare sau mult prea mic faţă de valoarea candidatului. (…) Ponta e o glumă din punct de vedere al cunoaşterii mecanismelor”, a mai spus preşedintele.

You may also like

1 comment

Aurelia Ionescu 10 septembrie 2014 - 20:40

Basescu se da un fel de „GURU” romanesc.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.