91
Eurodeputatul Tokes Laszlo a făcut vineri un apel la unitate principalilor actori politici maghiari din România: Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Civic Maghiar (PCM), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), respectiv Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) și Consiliul Național Secuiesc (CNS), la “unire de scop”, în sensul pluralismului politic.
“Ar fi nevoie de anul acesta să ne unim forțele pentru revendicările noastre principale, cum ar fi autonomia, educația superioară ori chiar apărarea identității noastre naționale, afectată de războiul împotriva simbolurilor noastre ori pe planul retrocedării imobilelor comunității maghiare, respectiv ale bisericilor maghiare. Sper ca acest an va aduce această unire de forțe. Vom iniția, din partea CNMT, această unire de cauză între actorii principali ai ungurilor din România”, a spus Tokes într-o conferință de presă, citat de Agerpres.