Astă vară, după eşecurile pe care Simona Halep le-a înregistrat la turneele europene, spaţiul virtual s-a umplut de scrisori, mai mult sau mai puţin deschise, ale cărei destinară era. Au criticat. Au comentat. Au analizat. Au apărat. Au încurajat. Au demitizat. Au defulat.
Atunci eram în rândul celor care încercau să înţeleagă ce se întâmplă cu ea. Nu sunt specialistă în tenis, joc de plăcere şi urmăresc turneele tot de plăcere. Aşa că vă propun o altfel de analiză.
Se-ul, Eul şi Supraeul
M-am gândit să privesc fenomenul din perspectiva psihologiei inconştientului, sau altfel spus, din perspectivă psihanalitică. Teoria psihanalitică, având la baza cea de a doua viziune freudiană a structurii psihice, spune că aparatul psihic este format din trei instanţe: Se (izvorul pulsional), Eul (instanţa care face legătura dintre lumea internă şi cea externă şi încearcă să menţină un echilibru între presiunea internă şi cea externă) şi Supraeul (instanţa care se formează în contact cu lumea, în primii ani de viaţă, în relaţia cu un părinte autoritar, cel mai degrabă tata). Aceste trei instanţe nu sunt delimitate spaţial şi acţionează una asupra celeilalte. (…)
Putem spune că, din perspectiva Supraeului, Simona s-a „răzbunat” pe „tatăl cel dur”. Şi nu doar aşa, „achitându-şi datoriile”. Ci şi prin schimbarea continuă de antrenori. În relaţia cu aceştia avea loc un transfer patern. Pentru că antrenorii erau angajaţii ei, odată ce obiectivele comune au fost atinse (câştigarea unor turnee fiind similară cu achitarea datoriilor), reacţia spontană a sportivei era „să-şi alunge tatăl”, adică antrenorul.
INTEGRAL PE www.andreeatalmazan.ro
