Ministrul Educației, Mircea Dumitru,a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta. „Se retrage titlul științific…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru,a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta. „Se retrage titlul științific…
Victor Ponta a atacat incalificabil conducerea Universității din Bucuresti, după ce a cerut pentru a treia oară retragerea titlului de doctor deținut…
Universitatea din Bucureşti a solicitat marţi Ministerului Educaţiei să dispună anularea ordinului prin care fostului premier Victor Ponta i s-a conferit titlul…
Secretara lui Gabriel Oprea, Adela Loredana Popescu, în prezent Adela Loredana Neagu, este suspectă că și-a plagiat teza de doctorat pe care…
Aflu, de unde de altunde dacă nu din gura dreptunghiulară a televizorului, că domnul Ponta, premier, fiindcă în drumul spre președinție s-a…
Rectorul Universităţii din Bucureşti cere Ministerului Educaţiei să îi retragă premierului Victor Ponta titlul de doctor în drept. Ponta i-a trimis, marţi,…
Sorin Campeanu, ministrul propus al Educatiei si Cercetarii, a precizat pentru reporterii HotNews.ro ca “astepta ca Universitatea Bucuresti sa solicite retragerea titlului”,…
Rectorul Universitatii din Bucuresti a emis un raspuns oficial la scrisoarea prin care Victor Ponta il „notifica” pe rector ca renunta la…
Premierul Victor Ponta a anunțat pe Facebook că renunță la titlul de doctor în drept. El a trimis o scrisoare Universității de…
Candidatul ACL la prezidențiale Klaus Iohannis a declarat la Realitatea TV că este surprins de faptul că Victor Ponta are certitudini în…
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat în arest preventiv pentru acuzaţia de trafic de influenţă, a obţinut în 2006…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.