Home Actualitate Ponta dă portofelul doctoratului îndărăt

Ponta dă portofelul doctoratului îndărăt

by Lucian Avramescu

Aflu, de unde de altunde dacă nu din gura dreptunghiulară a televizorului, că domnul Ponta, premier, fiindcă în drumul spre președinție s-a împiedicat de buturuga voturilor și n-a mai apucat să urce în Deal decât convocat, dă azi o ordonanță guvernamentală urgentă care să-l elibereze de povara doctoratului. Am citit textul primei dezlegări și credeam că s-a isprăvit. Gata, a renunțat, ura și la gară! Nu-i așa. Doctoratul se ține scai după împricinat. Trebuie musai un ”docoment” guvernamental care să scălâmbe o lege sau să inventeze alta. Poate că televizorul, pe multiplele lui voci și vocalize, minte. Poate că la Palatul Victoria, premierul, înspăimântat de avalanșa de doctorate care stau sub semnul ciordelii intelectuale, dă un ucaz prin care despovărarea să fie generală. Adică nu doar el să fie dezbrăcat de haina unei calificări dubioase, ci și alții, aflați în bănuieli și interogatorii.

Îmi amintesc câte ceva din povestea care, în gura fostului președinte, era rezumată bășcălios sub parola ”dottore„ (fals doctor, șarlatan, în Comedia dell arte). Dottore Ponta a fost găsit vinovat de o comisie universitară care, în chiar ziua în care s-a pronunțat asupra furtului, calificându-l drept furt fără echivoc, a fost desființată de ministrul PSD Pop din acea vreme care a făcut alta, mai largă. În lărgimea ei mărinimoasă, noua comisie, dimpreună cu ministrul pesedist, au constatat că Ponta e doctor legitim. Însuși Ponta și-a apărat cu dinții titlul mușcat de neisprăviții din opoziție și din presă. După aia, hodoronc-tronc, Ponta dă jucăria îndărăt. Păi n-ai cum, zice Universitatea, prin vocea rectorului. Iar dacă chestiunea e însușită fraudulos, furtul nu se prescrie. Cum, zic eu, dacă unul șterpelește un portofel, după aceea are remușcări și crampe sufletești insuportabile și se duce să-l dea îndărăt, nu înseamnă că a făcut o faptă creștinească? Nu, fiindcă el s-a dus să dea portofelul după zece ani, a cheltuit și folosit cardurile din el, s-a împopoțonat, a umblat în limuzine scumpe îmbrâncit înăuntru și de noua lui condiție ”telectuală”! Și apoi, l-a înapoiat abia după ce unii l-au luat de guler. Păi nu-i tot una!

Eu cred că Ponta, la cât de abil și gureș e, își poate lua alt doctorat cu nițică muncă personală. Știu o droaie de dobitoci cu doctorat. Știu și oameni deștepți cu doctorat. Ponta nu e prost. E… Dar intru în alt tărâm de discuție și n-am chef. Deci, domnul Ponta, dacă-i adevărat, convoacă până și Guvernul, înghesuindu-l în ședință, spre a-l scăpa de pocinogul doctoratului. Pricep că, și în aste condiții, e dificil. Pocinogul se ține scai de om. E greu să-i iei unuia, care a abținut diplomă de, să zicem, cizmar, să-i iei calificarea de cizmar. Îi poți confisca diploma, îl dai afară din serviciu, dar el tot cizmar rămâne. Ponta rămâne doctor, cu suspiciune de furt și cară după el blestemul chiar dacă a dat portofelul doctoratului îndărăt.

Articol publicat pe ampress.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.