Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă seara, la Suceava, că nu a fost încă stabilit modul în care se…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.
Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, sâmbătă seara, la Suceava, că nu a fost încă stabilit modul în care se…
Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a precizat, marti seara, ca inca nu a terminat de analizat modul de calcul pentru acciza ce va…
Preşedintele Traian Băsescu a trimis parlamentarilor peste 400 de scrisori, în care le cere să nu aprobe acciza de 7 eurocenţi pe…
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, retrimiterea la comisia de specialitate a OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei la…
Peste 8000 de persoane au participat sâmbătă la protestul faţă de introducerea accizei suplimentare la combustibil, organizat de Partidul Mişcarea Populară, în…
Guvernul a aprobat scrisoarea FMI şi trimite documentul către Băsescu, spre semnare. Potrivit lui Ponta, scrisoarea nu menţionează nici acciza la carburanţi, nici…
Introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, a anunţat prmierul Ponta…
Analistul economic Ilie Şerbănescu a afirmat, miercuri, în emisiunea „La Ordinea Zilei”, că mărirea accizei la carburant era o piesă cheie în…
Introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, iar preşedintele Traian Băsescu…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.