Home Actualitate Statul Islamic publică adresele a 100 de militari americani ce trebuie uciși

Statul Islamic publică adresele a 100 de militari americani ce trebuie uciși

by George Avram

Cu nume și adrese, hackeri care susțin că fac parte din gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) au publicat o listă de 100 de militari americani care ar trebui uciși. 

Grupul, care se prezintă drept „Divizia de hackeri a Statului Islamic”, a publicat online aceste informații despre 100 de membri ai diferitelor corpuri ale armatei americane, inclusiv gradele și fotografiile lor, conform Centrului american de monitorizare a site-urilor islamiste (SITE).

„Omorâţi-i pe teritoriile lor, decapitaţi-i în propriile case, înjunghiaţi-i pe străzile pe care se cred în siguranţă”, au transmis hackeri. 

Statul Islamic face apel la membrii și simpatizanții săi din SUA să-i ucidă pe respectivii militari, potrivit The New York Times.

Hackerii susțin că au piratat aceste informații de pe servere, baze de date și e-mail-uri ale guvernului. În opinia acestui grup, cei 100 de militari au participat la războiul împotriva Statului Islamic în Siria, Irak și Yemen.

La solicitarea The New York Times, Departamentul american al Apărării și FBI au precizat că sunt informate în legătură cu aceste amenințări și anchetează postarea, scrie Agerpres.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.