119
Şaizeci şi doi la sută dintre spanioli vor ca regele Juan Carlos să abdice, iar abia unul din doi spanioli mai susţin monarhia, potrivit unui sondaj publicat duminică de către ziarul de centru-dreapta El Mundo, cu ocazia împlinirii a 76 de ani de către suveranul spaniol, relatează AFP, conform Mediafax.
Susţinerea spaniolilor faţă de monarhie a scăzut în ultimul an cu cinci puncte procentuale, la 49,9%, potrivit acestui sondaj. De asemenea, 62% dintre cei chestionaţi doresc ca regele să abdice, cu 17 puncte procentuale mai mulţi decât în urmă cu 12 luni. În schimb, marea majoritate îl susţine pe prinţul moştenitor Felipe.
Astfel, 66% dintre persoanele intervievate au o părere „bună sau foarte bună” despre prinţ, în vârstă de 45 de ani, iar 57% sunt de părere că ar fi capabil să refacă imaginea monarhiei.
Popularitatea lui Juan Carlos a continuat să scadă în ultimii trei ani, în mare parte din cauza unei anchete pentru corupţie care îl vizează pe ginerele său I?aki Urdangarin, soţul Cristinei, fiica sa cea mică.
În primăvara lui 2012, regele le-a cerut scuze spaniolilor, în mod public, după ce a fost spializat în urma unei căzături în cursul unei partide de vânătoare de elefanţi în Botswana, o călătorie costisitoare, care a şocat ţara afectată de criză.