Home Actualitate Societatea civila cere demisia Gabrielei Firea: Statutul de senator este incompatibil cu cel de discriminator

Societatea civila cere demisia Gabrielei Firea: Statutul de senator este incompatibil cu cel de discriminator

by Ioana Popescu

APADOR-CH a anuntat joi, printr-un comunicat de presa, ca solicita demisia senatorului PSD Gabriela Firea, dupa ce, cu o zi in urma, Consiliul National penrtu Combaterea Discriminarii a sanctionat-o pe purtatoarea de cuvant a social-democratilor pentru afirmatiile discriminatorii la adresa persoanelor fara copii.

APADOR-CH sustine ca „savarsirea de fapte de discriminare este incompatibila cu calitatea de parlamentar, care presupune nu numai practicarea, ci si promovarea unui comportament si a unui limbaj care, printre altele, sa nu discrimineze„.

Imprejurarea ca doamna senator Gabriela Vranceanu Firea a fost sanctionata cu avertisment, iar nu cu amenda, pentru comiterea faptei de discriminare, nu are nicio relevanta cu privire la existenta unei incalcari a legii care interzice discriminarea, incalcare retinuta in sarcina sa de catre autoritatea specializata in constatarea si sanctionarea unor astfel de fapte (…) caracterul vadit al faptei de discriminare – savarsite de doamna senator intr-o campanie electorala, din pozitia de purtator de cuvant al unui partid politic – justifica solicitarea demisiei imediate a doamnei senator din aceasta functie, chiar in conditiile in care hotararea Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii poate fi atacata in justitie„, se arata in comunicatul Asociatiei Pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH).

 

You may also like

1 comment

Ella 21 noiembrie 2014 - 00:15

DEMISIA !

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.