Home Actualitate Şereş: M-am întâlnit cu Iohannis când a intrat la Grivco. Iohannis: E pur şi simplu o minciună

Şereş: M-am întâlnit cu Iohannis când a intrat la Grivco. Iohannis: E pur şi simplu o minciună

by Ioana Popescu

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, şi fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş au avut, luni, un schimb de replici într-o emisiune televizată, Şereş susţinând din nou că l-a întâlnit pe Iohannis în 2009 la Grivco, iar preşedintele PNL că ceea ce spune acesta sunt lucruri neadevărate.

”Nu am fost la Grivco. Niciodată. Nici acum nu ştiu unde e clădirea, dar nici nu mă interesează”, a afirmat liderul PNL.

Codruţ Sereş, care a intervenit prin telefon în emisiune, a reiterat faptul că l-ar fi întâmpinat pe Iohannis şi l-ar fi condus la Dan Voiculescu, momentul petrecându-se în toamna lui 2009 la Grivco. El a susţinut că în acea perioadă ar fi negociat şi Crin Antonescu sau Mircea Geoană cu Dan Voiculescu, despre desemnarea ca prim-ministru a edilului de la Sibiu.

 

Iohannis a fost confruntat, într-o emisiune a postului B1 Tv, cu fostul lider PC Codruţ Sereş, care a susţinut că acesta ar fi fost în 2009 la sediul Grivco pentru a discuta cu Dan Voiculescu.

Liderul PNL, care s-a aflat în platoul emisiunii, a negat din nou că ar fi luat parte la negocieri cu Dan Voiculescu la sediul Grivco.

El a menţionat că această idee a fost folosită pentru prima dată de preşedintele Traian Băsescu, în 2009, pentru a justifica refuzul desemnării sale ca prim-ministru.

„Eu m-am întâlnit cu domnul Iohannis când a intrat la Grivco, în hol. Nu înţeleg de ce trebuie să ne ascundem după nişte lucruri şi acum să spunem că nu ştim unde este Grivco”, a spus Şereş.

”Domnule Sereş, nu ştiţi despre ce vorbiţi. Nici nu ştiţi cine cu cine a negociat. Faptul că m-aţi întâmpinat dumneavoastră la Grivco este pur şi simplu o minciună. V-o spun aşa, direct, în faţă”, a afirmat Iohannis.

Sereş a susţinut că în afară de el ar mai fi fost şi alte persoane care l-ar fi văzut pe Iohannis la acel moment.

„Erau cei de la recepţie, erau cei de la secretariatul domnului Voiculescu”, a răspuns el unei întrebări.

De asemenea, preşedintele PNL a afirmat că de-a lungul anilor s-a mai intersectat cu Dan Voiculescu, ”însă nu a existat niciodată o negociere pentru ceva”.

”A fost o singură dată la mine în vizită, acum cred că vreo 12 ani, când a intrat cu o echipă întreagă de la Antena la mine în birou, nu ştiu ce campanie a fost, să arate că l-a vizitat pe primarul independent al Sibiului. Dar nu a existat niciodată o negociere politică între noi, nu am avut ce împărţi, mai simplu spus”, a mai spus Iohannis.

Ulterior, Sereş a menţionat că la respectiva întâlnire dintre Iohannis şi Voiculescu, din 2009, nu ar mai fi luat parte vreo altă persoană, scrie mediafax.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.