Victor Ponta l-a numit consilier de stat în cadrul Cancelariei primului ministru pe generalul Ștefan Dănilă, al al cărui mandat de șef al Statului Major General al armatei se încheie pe 1 ianuarie, decizia fiind deja publicată în Monitorul official.
Ștefan Dănilă a fost numit șef al Statului Major General al armatei la 1 ianuarie 2011 de Traian Băsescu, iar mandatul său expiră la 1 ianuarie 2015.
Luni, președintele Klaus Iohannis l-a numit în locul său pe generalul cu trei stele Nicolae Ciucă, adjunct al lui Dănilă.
Noul șef al Statului Major General numit de Iohannis face parte din grupul generalilor „deșertului”.
Între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003), și Antica Babilonia, Irak (2004).
Ceremonialul de predare-primire a funcţiei de şef al SMG va avea loc în data de 5 ianuarie.