Narcis Neaga, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale , a fost demis de către ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
Cătălin Homor, directorul general interimar al Metrorex, a fost numit director interimar al CNADNR, a anunţat Costescu.
Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind proiectul autostrăzii Orăștie-Sibiu, unde o porțiune de 200 metri trebuie demolată și reconstruită, și a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.
„Nu suntem multumiti de activitatea companiei, este nevoie de o resetare. Sunt carente si pe activitatea operationala, nu doar pe cea de investitii”, a afirmat Costescu.
Procurorii DNA au transmis două solicitări conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi având ca temă autostrada Orăștie-Sibiu. În prima solicitare, procurorii DNA au cerut toată documentația, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, legată de derularea celor patru contracte privind construcția tronsoanelor autostrăzii Orăștie-Sibiu și documentele financiare privind decontarea lurărilor plus consultanța asigurată pentru lotul 3 al secțiunii Orăștie-Sibiu.