Secretarul de stat american John Kerry a transmis, vineri, un mesaj oficial, cu ocazia zilei nationale a Romaniei. Seful diplomatiei de la Washington a salutat liderii romani „care continua sa apere drepturile fundamentale si sa intareasca democratia, statul de drept si diversitatea nationala”.
„Statele Unite sunt recunoscatoare pentru parteneriatul solid al Romaniei pe problemele de securitate regionala si globala. Ca aliati NATO, soldatii nostri slujesc umar la umar in Afghanistan. Ei efectueaza in comun exercitii militare de antrenament. Si colaboreaza la bazele militare din tara dvs, precum Deveselu si Mihail Kogalniceanu”, se mai arata in mesajul transmis Romaniei, cu prilejul Zilei Nationale.