Autoritatea Electorală Permanentă anunță că 34.077 de români din străinătate au depus cereri până acum pentru a vota prin corespondență. Pe primul loc sunt românii din Marea Britanie, cu 9003 cereri înregistrate.
Pe locul secund se clasează românii din Germania (5243), urmați de cei din Spania, Italia, Franța, Belgia și Elveția.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a depus la Secretariatul General al Guvernului un proiect de ordonanță de urgență care prevede că termenul de înregistrare a cetățenilor români ca alegători în străinătate se finalizează în data de 15 septembrie 2019. Precizăm că proiectul de act normativ va fi supus adoptării Guvernului în ședința din data de 12.09.2019.
Termenul de înregistrare s-a prelungit până pe 15 septembrie.