Home Actualitate Radu Mazăre, trimis în judecată

Radu Mazăre, trimis în judecată

by S. C.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a lui Radu Mazăre și a altor inculpați într-un dosar de dare de și luare de mită.

 Într-un  comunicat al DNA se arată că:

MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al municipiului Constanța, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– luare de mită (3 infracțiuni),
– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale),

STRUTINSKY SORIN GABRIEL, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de complicitate la luare de mită,

și în stare de libertate a inculpaților:

MARTIN EDUARD STELIAN, asociat al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– dare de mită,

S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– dare de mită,

STAN GABRIEL MARIUS, viceprimar al municipiului Constanța și TOLEA TUDORIȚA, HARPALETE DORU AURELIAN, PAVEL ALINA, MUTALÂP GHIULNIHAL și OPREA SORINA LAURA, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro și primit circa 1.000.000 euro și 2.472.303,8 lei de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ștefan către reprezentanții societăților respective și a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea și firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani.

2. În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al cărei asociat și administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.

În anul 2008, între S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.