PSD pregătește schimbări la Consiliul Concurenței.  Senatorii PSD Șerban Nicolae și Daniel Zamfir au introdus câteva amendamente de ultim moment la un proiect legislativ, anunță G4media.

Cel mai radical amendament depus de cei doi PSD-iști este eliminarea președintelui țării din procedura de numire a conducerii instituției.

În acest moment plenul Consiliului Concurenței e numit de președintele țării prin decret, pe baza votului dat de Parlament, la propunerea comisiilor juridice ale celor două camere. Dar, un amendament propus de Șerban Nicolae prevede ca plenul Consiliului Concurenței să fie numit prin hotărâre adoptată în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, la propunerea grupurilor parlamentare din cele două camere.

PSD vrea să treacă rapid la vot noua componență a conducerii cât timp mai are majoritatea în Parlament. Dacă amendamentul va trece, PSD va avea timp să numească o nouă conducere a Consiliului Concurenței pe care să o controleze pentru un mandat de cinci ani.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.