Home Justitie Prima reacție a Ambasadei SUA în cazul Mircea Băsescu. Duane Butcher: Acest caz întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar

Prima reacție a Ambasadei SUA în cazul Mircea Băsescu. Duane Butcher: Acest caz întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar

by Ioana Popescu

Însărcinatul cu Afaceri din cadrul Ambasadei SUA în România, Duane Butcher, apreciază că scandalul în care este implicat fratele şefului statului „întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar” şi arată că „oamenii sunt egali în faţa legii”.

„Nu comentăm cazuri anume. Vă pot spune însă că acest caz întăreşte independenţa procurorilor şi a sistemului judiciar. Arată că, în această ţară, oamenii sunt egali în faţa legii şi că nici măcar legăturile de familie la cel mai înalt nivel nu vor proteja pe cineva care a comis o infracţiune”, a spus oficialul SUA, într-un interviu acordat Pro Tv, potrivit mediafax.

Şeful misiunii diplomatice americane în România, Duane Butcher, laudă „eroismul celor care luptă împotriva corupţiei” din ţara noastră. De asemenea, Butcher descrie drept „extraordinare” progresele făcute anul acesta în acest domeniu.

„Sunt extrem de impresionat de eroismul celor care luptă împotriva corupţiei, câteodată în condiţii extrem de dificile. În special în contextul unora dintre atacurile de presă împotriva celor care îşi fac treaba şi se luptă pentru România”, a declarat Duane Butcher.

 

You may also like

1 comment

aida 3 iulie 2014 - 15:39

Da?II lauda?Pai restul de ce sunt liberi?Incepand Cu Traian Basescu si lista este lunga.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.