Fostul presedinte si prezidentiabil al PSD, Mircea Geoana, a facut, marti, o serie de previziuni despre modul in care scena politica romaneasca va evolua in perioada urmatoare. Potrivit senatorului proaspat exclus din PSD, 2015 va aduce un guvern PSD-PNL, dupa modelul german, insa fara gruparea loiala lui Victor Ponta. Pe actualul premier, Geoana il vede in opozitie, alaturi de PMP, sub conducerea lui Traian Basescu.
„În politică, vom avea un nou Guvern cel târziu până de Paşte. Preşedintele are nevoie de un partener puternic şi de încredere pentru noul proiect naţional pe care vrea să îl lanseze. Un nou Guvern cu o majoritate care cuprinde PSD şi PNL sau partea sănătoasă din PSD şi PNL într-o mare coaliţie de tip german, deoarece numai o mare coaliţie poate pune în practică fundaţia Noului Proiect Naţional pentru următorul deceniu. Cine va fi atunci Opoziţia? PNŢ/PMP şi nemultumiţii din PDL de fuziunea cu PNL, cu Traian Băsescu la timonă, partidul lui Ghiţă cu Ponta şi acoliţii lor suiţi pe barcuţa de salvare, posibil UDMR, în funcţie de evoluţiile posibil delicate din Ungaria vecină. La PSD, se anunţă un Congres complicat şi cu potenţial de centrifugare si ruptura importante. Noi partide şi mişcări civice, gen Nicuşor Dan, vor încerca să umple spaţiul de activism civic şi de dorinţă de primenire a clasei politice”, a anticipat Geoana, intr-un editorial publicat in aziarul Adevarul.