Home Actualitate Ponta despre relația familie cu presa: Mama se uită la televizor, dar surorile mele nu mai au televizor de o lună

Ponta despre relația familie cu presa: Mama se uită la televizor, dar surorile mele nu mai au televizor de o lună

by I. B.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, continua să facă pe victima și să critice presa pentru că a relatat despre afacerile familiei sale.  El a declarant sâmbătă, la o reuniune a femeilor social-democrate, că mama sa se uită ”din păcate”, la televizor, că fiica sa, Irina, nu se uită ”din fericire”, iar că surorile sale nu mai au televizor de o lună, ceea ce e mai bine”.

”Vreau să le transmit celor care nu sunt în sală <La mulţi ani!> şi toate gândurile mele bune. Vreau să-i transmit direct acest gând mamei mele care, din păcate, se uită la televizor, Irinei, care, din fericire, nu se uită la televizor, surorilor mele, Alexandra şi Isabela, care nu mai au televizor de o lună de zile, şi e mai bine, şi tuturor celor care au fost alături de noi”, a spus Ponta, la o reuniune a femeilor din PSD, desfăşurată la Romexpo, relatează Mediafax.

Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, a ieşit, joi, de la DNA Ploieşti, după aproximativ o oră de audieri, avocatul acesteia spunând că are calitatea de martor şi că va rămâne cu această calitate.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.