83
Premierul Victor Ponta, aflat la Johannesburg, a avut o întâlnire cu preşedintele american Barack Obama, cu care a discutat timp de 15 minute, în tribuna stadionului în care a fost organizată ceremonia în memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, conform Mediafax.
Surse din delegaţia premierului afirmă că discuţia a avut loc într-o lojă a stadionului, după ce preşedintele american şi-a susţinut discursul în memoria lui Nelson Mandela, premierul Ponta fiind prezentat lui Obama de către fostul prim-ministru britanic Tony Blair.