Al şaselea cel mai bogat român, omul de afaceri Ovidiu Tender, merge la închisoare. Cu câteva ore înainte ca faptele din dosarul Carom să fie prescrise, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au anunţat că l-au condamnat la 12 ani şi şapte luni de detenție. Alături de el a fost condamnat şi Marian Iancu, principalul complice în afacerea Carom. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă.
Tot prin sentinţa de azi, judecătorii au dispus şi recuperarea integrală a prejudiciului din acest caz – 37 de milioane de euro. „Este o luptă a DIICOT cu soțul meu pentru că a denunțat-o pe Alina Bica. Nici nu știu dacă regretă sau nu că a făcut acest denunț, înainte de a face acest autodenunț a primit 11 ani și patru luni și acum a primit 12 ani și șapte luni”, a spus Nicole Tender, soția omului de afaceri. Ovidiu Tender a fost ridicat marti dimineata și dus la Penitenciarul Timișoara, scrie ampress.ro