Miron Mitrea, fostul ministrul PSD al transporturilor, a declarat în Parlament, că nu îl mai interesează politica.
„Politica nu, în niciun caz, mi-a ajuns. Acum o să mă duc în afara României să fac consultanţă politică. Am nişte oferte în Africa”, a declarat Miron Mitrea.
„Nu e cea mai fericită, dar fiecare şi-o face şi o simte cum poate. I-am auzit pe unii plângându-se foarte tare, dar asta e – ajungi în puşcărie, îţi faci puşcăria, după aia eşti liber, îţi vezi de viaţă”, a spus Miron Mitrea.
Fostul ministrul al Transporturilor a spus că şi-a făcut lichidarea de la Parlament, dar au mai rămas mici lucruri de predat, cum ar fi un calculator.
Miron Mitrea a fost pus în libertate de Tribunalul Constanţa în luna mai. El a fost condamnat definitiv, la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a primit foloase necuvenite din partea fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, în perioada 2001-2002, în valoare totală de 927.420 de lei, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţie.