Senatorul Mircea Geoană și primarul Marian Vanghelie și-au lansat partidul cu care vor să intre la guvernare.
Geoană susține că noul proiect social-democrat intitulat „România noastră”, va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou Guvern.
Geoană a spus că propune noul proiect în locul „sultanatului politic al lui Victor Ponta”.
Reuniunea a început la Romexpo, moderatorul fiind Radu Soviani ,care i-a anunţat pe cei care sunt iniţiatorii acestui proiect: parlamentarii Cătălin Croitoru, Florentin Gust, Petre Petrescu, Dumitru Chiriţă, Valer Marian, Oana Niculescu Mizil, Radu Popa, Dan Tătaru, dar şi primarul sectorului 5 Marian Vanghelie.
Geoană a spus că îi aşteaptă pe cei din PSD alături de el, condiţia fiind repectarea principiilor proiectului său.
„După o matură şi serioasă gândire am înţeles că, dacă vrem să dăm o şansă noii stângi, nu putem construi pe o temelie putredă. (…) Cum poate cineva să accepte ca principalul partid al stângii sa fie un partid complet nedemocratic?””, a spus Geoană.