Mircea Coșea a fost invitat la dezbaterea organizată de Realitatea Tv cu fostul președinte Traian Băsescu, în emisiunea lui Octavian Hoandră. Analistul economic a fost atacat dur de Traian Băsescu, în timpul emisiunii. În editorialul scris pentru DCNews, profesorul Mircea Coșea îi dă replica, oprindu-se la un moment cheie din perioada ”austerității”, impuse în 2010 de fostul președinte.
Justificarea standard pe care atât președintele de atunci a prezentat-o se bazează fraza: ”nu aveam altă soluție”. Prof. Coșea arată că existau soluții alternative, în vreme ce Traian Băsescu îi cvataloghează pe promotorii acestora drept ” diletanți, promotori ai dezinformării românilor”.
Cine erau ”diletanții”
În editorialul scris pentru DCNews, prof. Coșea arată cine erau ”diletanții”. Foarte mulți analiști, organizații patronale, sindicale și mediul academic au propus alternative la soluțiile ” unice și infailibile ” impuse de domnul Băsescu.
În esență aceastea erau : reducerea evaziunii și creșterea gradului de colectare la buget, creșterea gradului de accesare a fondurilor comunitare, eliminarea clientelismului și a risipirii fondurilor de investiții, flexibilizarea fiscalității, orientarea comerțului exterior spe zone neafectate de criză, reducerea numărului de agenții și alte instituții. Ceea ce acțiunile DNA relevă în prezent este tocmai realismul acestor soluții considerate de către dl. Băsescu a fi diletante și dezinformatoare.
Frază devastatoare a fostului premier Emil Boc
Chiar și personaje politice din preajma dlui Traian Băsescu au încercat să evite programul de austeritate susținut de Băsescu și Boc. Adrian Videanu a constituit un grup de specialiști de la statistică, prognoză, mediul de afaceri, reprezentanți ai partidelor care pe parcursul a mai multor luni au realizat un program economic alternativ, scrie Mircea Coșea. La realizarea programului a contribuit și inițiativ Sulfinei Barbu, la nivel parlamentar și a lui Sebastian Vlădescu, aflat în acea perioadă la șefia Ministerului de Finanțe. S-a reușit o întrevedere cu dl. Prim ministru Emil Boc pentru prezentarea programului. Dl. Prim ministru a ascultat și a urmărit prezentarea timp de cca 30 minute după care a părăsit sala spunând : ” Gherghina nu va fi de acord cu așa ceva”. Am asistat personal la această situație și am înțeles că nu exista intenția unui dialog serios și sincer între guvernul de atunci și oricare altă soluție alternativă, concluzionează Mircea Coșea.