Home Actualitate Ministerul Sănătății: pacienții au dreptul la investigații preventive gratuite

Ministerul Sănătății: pacienții au dreptul la investigații preventive gratuite

by Ioana Popescu

 

Ministerul Sănătății susține că prin pachetul de bază privind serviciile medicale se pune accent și pe prevenție.

Astfel, pachetul de bază a introdus un serviciu nou care se referă la o consultație cu rol de prevenție, pentru adulții sănătoși, care nu prezintă nici un fel de simptome de boală.

Toți adulții sănătoși, cu vârste între 18-39 de ani, au dreptul la un set de investigații gratuite și la 1-2 consultații succesive preventive la medicul de familie odată la 3 ani. După 40 de ani, vârsta de la care riscurile de îmbolnăvire cresc semnificativ, numărul consultațiilor cu rol de prevenție pentru adulții sănătoși se ridică la 1-3 pe an. Aceste consultații periodice cu scop de prevenție, acordate adulților fără semne de boală, la cabinetul medicului de familie cuprind: chestionar structurat privind stilul de viață; examinare țintită cu posibilitatea de trimiteri selective pentru anumite investigații suplimentare în funcție de grupa de vârstă sau sex; comunicarea factorilor de risc individuali și planul de intervenție asupra acestora: cardiovascular și diabet, oncologie, sănătate mintală, sănătatea reproducerii; includerea persoanelor depistate cu risc crescut sau diagnostic de afecțiuni prioritare în programele naționale relevante.

În cazul fiecărui episod acut, adică în cazul fiecărei probleme de sănătate nou apărute, pacientul are dreptul oricând la alte consultații, în afara celor mai sus descrise. Acestea sunt prevăzute, de asemenea, gratuit în pachetul de bază.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.