Cancelarul Angela Merkel le-a cerut germanilor în cadrul unui talk show televizat să aibă răbdare în criza imigranților, potrivit Deutsche Welle.
Merkel a declarat că refugiații vor fi în continuare bineveniți în Germania pentru că ”guvernul condus de ea aplică singura strategie logică”.
”Nu are niciun sens să cred că pot rezolva problema prin închiderea unilaterală a granițelor”, a susținut Merkel. În viziunea acesteia, singura soluție de rezolvare a crizei stă în solidaritatea Europei, iar Germania nu trebuie să stabilească o limită superioară a numărului de refugiați. În cadrul aceluiași interviu, cancelarul german a mai spus că situația este una ”foarte dificilă”, dar destrămarea Europei trebuie evitată, relatează B1.