Home Actualitate Meciul Ponta – DNA, prima runda

Meciul Ponta – DNA, prima runda

by Sorin Rosca Stanescu
Simplificand lucrurile, eludand termeni de genul moral-imoral, etic – neetic, constitutional-neconstitutional, democratic sau antidemocratic, ajungem la o concluzie debordanta. Se joaca, pur si simplu, un meci intre Ponta si DNA, pe care il deconteaza intreaga tara. Si caruia i se subordoneaza, ca niste veritabile linii de forta, formatiuni politice si institutii. In prima runda, castigator va fi Victor Ponta. prin Parlament. Dar meciul e abia la inceput.

Continui acelasi tip de rationament pragmatic, pe care l-am adoptat inca de la inceputul acestui razboi politic. Pur si simplu, dand la o parte, nu numai sentimentele, pasiunile, ci chiar si dimensiunile etice ale conflictului de la varful statului roman, incerc sa anticipez rezultatul final. Cu alte cuvinte, ce se va intampla, nu in jurul tablei de sah, nu neaparat in mintea jucatorilor, ci, exclusiv, in evolutia partidelor in sine. Unde, la deschidere, s-a aflat DNA.

Pare destul de straniu ceea ce afirm acum, dar s-a dovedit, de multe ori, de prea multe ori, a fi adevarat. Si anume ca un barometru, care functioneaza uns, al actiunilor previzibile puse la cale de DNA este Freedom House. Freedom House este unul dintre cele mai puternice ONG-uri, in spatele caruia este de presupus ca se afla, intr-o forma sau alta, Administratia Statelor Unite ale Americii. Si nu numai. Cand un reprezentant Freedom House spune ceva, de obicei stie ce spune. Mai ales atunci cand spusele se refera la DNA, o institutie careia Freedom House i-a asezat si caramizile, i-a desenat si arhitectura si ii asista si pasii. Ei bine, reprezentantul Freedom House, pe pamant romanesc, a prezentat conflictul declansat la varful societatii romanesti, prin deschiderea unei ofensive penale impotriva lui Victor Ponta, in termeni care, sub aspect tehnic, sunt usor de inteles. Si devoaleaza intreaga strategie DNA.

DNA ii dreseaza lui Victor Ponta doua tipuri de dosare si doua tipuri de anchete. Un dosar vizeaza activitatea sa de prim-ministru. Pornind de la acest dosar, se desfasoara conflictul politic la care asistam. DNA solicita Parlamentului acordul pentru anchetarea lui Victor Ponta, pentru ca asa prevede Constitutia. Iar Parlamentul, unde Victor Ponta beneficiaza de o majoritate, nu isi va da acordul. In acest fel, PSD, in general, si Victor Ponta, in special, isi arata forta, utilizand cea mai reprezentativa institutie a statului. Prima runda, deci, este pierduta de DNA. Pentru moment, nu are rost sa ne pierdem in speculatii. De aceea nu voi incerca sa raspund la intrebarea daca era sau nu previzibila o asemenea infrangere si daca, utilizand aceasta cale, DNA a facut sau nu a facut o greseala. Si nici nu voi incerca sa raspund la intrebarea daca o greseala nu poate fi deliberata, in scopul demonizarii unei institutii.

A doua componenta a conflictului penalo-politic ne ofera insa cheia in care poate fi anticipata dezvoltarea acestui razboi. Este acel dosar, dresat premierului Victor Ponta, care vizeaza activitatea sa anterioara aducerii sale la Palatul Victoria. Aici, surpriza: Freedom House, care stie ce spune, afirma ca dosarul merge inainte, independent de vreo decizie a Parlamentului. Acest lucru inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca DNA are mainile dezlegate. Aici, ancheta continua fara vreo aprobare a Parlamentului. Ponta poate fi chemat, teoretic, zilnic la DNA, fie pentru a da cu subsemnatul, fie pentru a lua act de vreo noua procedura instituita de procurori. Procurorul poate cere si poate obtine de la un judecator punerea lui Victor Ponta sub interdictia de a parasi Romania, la fel ca in cazul oricarui cetatean, sau chiar punerea acestuia sub control judiciar. Si plimbarea premierului, zi de zi, cu alai cu tot, pe la sectia de politie. Si, intre timp, asa cum s-a intamplat de fiecare data, „pe surse”, vor exista scurgeri de informatii, in raport cu care, pe de o parte premierul va fi silit sa reactioneze aparandu-se sau contraatacand, iar pe de alta parte, presa va primi o munitie de nerefuzat.

Ei bine, acest al doilea front deschis de DNA inseamna, nici mai mult, nici mai putin, decat un razboi de uzura pentru Victor Ponta, pentru PSD si pentru coalitia aflata la guvernare. Este exact directia principala de atac si miza pe care o au in vedere adversarii politici ai lui Victor Ponta.

Privind lucrurile din aceasta perspectiva, la modul cinic, lipsit de orice fel de sentimente, si eludand orice fel de dezbatere a unor principii de drept ori legate de modul in care functioneaza institutiile fundamentale intr-o democratie, pot afirma, cu toate certitudinea, ca Victor Ponta va pierde razboiul.

Articol publicat de corectnews.ro

You may also like

2 comments

Je suis care e! 9 iunie 2015 - 14:20

Ponta este invitatul lui Mihai Gâdea, prințul limbilor penale, după ce în această dimineață deputații au facut scut in fața Penalului Național.

Reply
Je suis care e! 9 iunie 2015 - 15:38

1 Q SAPRO – Îmi pare tare rău, Pinocchio

https://www.youtube.com/watch?t=57&v=l6z6T_nA2Ww

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.