Mama lui Marian Vanghelie spune că nu și-a mai văzut fiul de mai bine de un an. Doamna Nuţi – așa cum o alintă vecinii – locuiește într-un bloc de la periferia Berceniului.

„Nu l-am mai văzut de mai bine de un an pe Marian, iar aici nu a mai venit de când era copil. Obişnuia să mă mai sune câteodată, dar nu l-am judecat, ştiu că este şi el ocupat. Eu nu pot pleca din casă, pentru că trebuie să am grijă de soţul meu (n.r. – tatăl vitreg al primarului), care nu se mai poate deplasa. Am un sprijin în Paul, fratele mai mic al lui Marian, el îmi mai aduce apă şi mâncare”, a declarat mama lui Marian Vanghelie.

Doamna Nuţi a ajuns să afle de la televizor despre tot ceea ce se întâmplă în viaţa fiului ei, iar când mărturiseşte acest lucru, o năpădesc lacrimile.

„Când l-a luat poliţia am văzut la televizor, despre relaţia cu Oana tot de la televizor am aflat… Nu a vrut să discute cu mine nici despre avere. El niciodată nu mi-a spus cum a făcut bani şi nici eu nu l-am întrebat”, a mai spus mama lui Marian Vanghelie, scrie Libertatea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.