”Am constatat că există nevoia unei dezbateri pe tema migrației. Fiecare stat membru să stabilească singur câți refugiați vrea să primească, asta am spus eu în martie. În aprilie, am optat la fel. România este pentru cote voluntare. Suntem de acord că trebuie să fim solidari cu țările în care au venit un număr mare de refugiați. În ședința Consiliului European din iunie, Comisia a prezentat un concept cu cote obligatorii. Eu nu am fost de acord cu asta. S-a ajuns la un acord că ele nu pot fi impuse la acel moment.
La început, am spus 1785 de refugiați: 1705 care sunt în Uniunea Europeană și 80 de refugiați care vor fi aduși din afara Uniunii Europene. În România nu există nicio presiune a unui val migraționist. Nu e cazul să reacționăm isteric și să ne arătăm latura xenofobă. Trebuie păstrate cotele voluntare. Nu cred că introducerea cotelor obligatorii e o soluție. Pe 17 septembrie avem CSAT și voi spune acest lucru.
Noi nu îi putem integra în societate, România nu are această posibilitate. La noi nu se poate întâmpla ca la vecini, nu poate intra oricine la noi în țară. Exclud să avem ce s-a întâmplat la alții.”, a spus Klaus Iohannis la Cotroceni.
1 comment
Iata ce scrie bloggerul polonez Kamil Bulonis, de la fata locului: Kamil Bulonis s-a aflat zilele trecute intr-un autobuz la granita dintre Austria si Italia, unde si un grup de imigranti incerca sa traverseze, mergand spre Germania. Ce a vazut acolo este socant. „Cu toata solidaritatea pentru persoanele aflate in dificultate trebuie sa spun ca ce am vazut starneste groaza. Pasagerii din autobuz au fost atacati, refugiatii au aruncat in ei cu sticle, au scuipat autobuzul, au lovit violent in geamuri si au incercat sa il rastoarne. Strigau ‘Vrem Germania’. Au aruncat cu fecale in autobuz, au incercat sa deschida usa. O soferita in varsta, italianca, a fost scoasa cu forta pe geam din masina, tragand-o de par, si au incercat sa-i fure masina. Refugiatii au atacat apoi un autobuz cu turisti francezi, au desfacut compartimentul pentru bagaje si au furat tot ce le-a picat in maini. Politiei austrice i-a luat cateva ore sa impinga inapoi in Italia multimea de imigranti. Nu am vazut femei printre ei, erau multi tineri. ingrijorat de soarta lor, acum insa mi-e frica. Niciodata in viata mea nu am vazut asa scene si simt ca este doar inceputul”, a scris Bulonis, vineri, pe pagina sa de Facebook. „Cum este posibil ca acesti oameni, care au dat dovada de o asa salbaticie, sa fie asimilati de Germania? Pentru un moment am simtit ca sunt in mijlocul unui razboi. Imi pare rau pentru ei, dar daca ajung in Polonia nu cred ca se vor bucura de vreo simpatie. Au aruncat in noi cu rahat, ne-au scuipat. Ce rost au avut toate astea?”, a mai scris bloggerul.