Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, in sedinta de miercuri, suspendarea din functia de judecator a lui Gabriel Apostol, fost concurent al emisiunii MasterChef (ProTv), se arata intr-un comunicat al CSM. Magistratul de la Judecatoria Pitesti nu isi va mai putea exercita meseria pentru un an si ceva, incepand cu 3 decembrie 2014 pana pe data de 1 februarie 2016, din cauza „bolii psihice”.
„Hotararea Sectiei pentru judecatori a Consiliului a fost luata in temeiul dispozitiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a art. 62 alin. 1 lit. b si art. 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata cu modificarile si completarile ulterioare”, se precizeaza in documentul citat.
Potrivit articolului 64 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, „boala psihica se constata printr-o expertiza de specialitate, la sesizarea presedintelui instantei sau a conducatorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din functie se dispune pe perioada recomandata de comisia medicala de specialitate”.