Home Actualitate Iohannis: O ducem prost pentru că țara este condusă prost

Iohannis: O ducem prost pentru că țara este condusă prost

by Ioana Popescu

Aproximativ 20.000 de persoane din mai multe județe, conform estimărilor organizatorilor, au participat sâmbătă la Constanța la un miting de susținere a candidatului ACL la funcția de președinte al României, Klaus Iohannis.
De la tribuna amenajată în Piața Farului, Klaus Iohannis a afirmat că trebuie schimbat felul în care se face politică în România. “Avem o țară bogată și frumoasă, dar românilor le merge prost. Eu, la Sibiu, am dovedit românilor că se poate și altfel și voi dovedi că în toată România se poate mai bine. Ne merge prost pentru că suntem conduși prost. Trebuie să schimbăm lucrurile de la vârf ! Este nevoie de altfel de politică în România, de o politică serioasă, de mai puțină gălăgie și de mai multă aplecare asupra problemelor. Mai puțin spectacol steril și mai multe soluții pentru România și români. Eu propun un președinte serios care se preocupă de problemele României. Soluția mea la toate aceste probleme este România lucrului bine făcut”, a afirmat Iohannis, citat de Agerpres.

În discursul său, candidatul ACL a criticat Guvernul pentru că nu intenționează să prezinte proiectul de buget pentru anul 2015, deși promite diferite măsuri financiare pentru diferite categorii sociale.

“Eu nu mă lupt cu Victor Ponta, ci cu sistemul care îl reprezintă Ponta. În spatele lui sunt baronii și găștile de partid. Eu nu mă lupt pentru mine, mă lupt pentru voi, dar nu o fac singur, căci atunci când mi-am depus candidatura am avut susținerea a 2.214.000 de români”, a spus Iohannis.

În încheierea discursului, Iohannis a adus un omagiu generației care a făcut Revoluția.

You may also like

1 comment

Aurelia Ionescu 12 octombrie 2014 - 21:01

Corect !!!.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.