Într-un comunicat de presă întitulat „Exercițiul de demagogie al liberalilor a eșuat lamentabil. Mult zgomot pentru nimic”, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Gabriela Vrânceanu Firea Pandele demonstrează că are reale probleme cu aritmetica elementară. „Deși a fost semnată de 214 parlamentari, moțiunea de cenzură a Opoziției nu a primit decât 194 de voturi în plenul Parlamentului (…) Moțiunea nu numai că n-a fost votată masiv de parlamentari din actuala majoritate, dar nu a fost votată nici măcar de toți membrii Opoziției, ceea ce arată că nici măcar inițiatorii n-au crezut în consistența acuzațiilor aduse guvernului…”. Nu se ştie cum a ajuns purtătorul de cuvânt al PSD la cifrele respective. Global, opoziţia propriu-zisă avea în Parlament, la data depunerii moţiunii, 190 de mandate: PNL: 174 de parlamentari (112 deputaţi şi 61 de senatori), Grupul Geoană: 12 parlamentari (7 deputaţi şi 5 senatori), PMP: 4 parlamentari (toţi deputaţi). Nu intră în calcule (deocamdată) cei 10 deputaţi ai PND (Partidul Naţional Democrat), grupare politică alcătuită din ex PPDD-işti şi condusă de avocatul Daniel Fenechiu.

Greu cu adunările şi scăderile

Nu este obligatoriu ca un senator din zona Puterii să ştie câţi parlamentari are Opoziţia. Dar un purtător de cuvânt cam trebuie să aibă aşa ceva în baza sa de date. În ceea ce priveşte purtătorul de cuvânt al PSD, se pare însă că sunt şi alte probleme. Ce ţin de aritmetica. Pe site-ul Camerei Deputaţilor scrie negru pe alb: „Moţiunea a fost semnată de către 183 parlamentari (118 deputaţi şi 65 senatori)”. Sunt nominalizaţi şi cei 183 de parlamentari. Dacă doamna Firea Vrânceanu Pandele ar fi făcut o simplă scădere, 194 (voturi în favoarea moţiunii) minus 183 (semnatari), ar fi aflat că 11 voturi au venit din ALTĂ PARTE. Deci, logic, nu aveau cum să fie mai puţine voturi decât semnatari. Dar, deşi s-a aflat în plen, purtătorul de cuvânt al PSD, se pare că nu a fost atent la procesul de votare. Pentru că altfel ar fi trebuit să îşi dea seama că mai mult de 11 voturi au venit din afara zonei Opoziţiei. Să explicăm: din cei 110 deputaţi PNL care au semnat moţiunea, 2 au absentat; din cei 58 senatori PNL care au semnat moţiunea, 3 nu au fost prezenţi la votare; din cei 12 parlamentari semnatari din grupul Geoană, 3 au absentat şi unul a trecut la UNPR; în fine, din cei 2 deputaţi PND semnatari, unul a fost plecat în delegaţie în străinătate. Adunând, observăm că 10 semnatari nu au votat. Rezultă că nu 11, ci 21 de parlamentari din afara Opoziţiei au votat moţiunea.
Nu în ultimă instanţă. În comunicatul remis presei, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele loveşte (probabil fără să vrea) şi în premierul Ponta. Susţinând că moţiunea de cenzură a fost un „exerciţiu de demagogie”, purtătorul de cuvânt al PSD îşi pune şeful de partid în dificultate, pentru că în aprilie 2012, tot în urma unei moţiuni de cenzură, PSD a ajuns la guvernare, iar Victor Ponta, prim-ministru.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.