Home Actualitate Ţicleanu demis de la Universitatea Craiova

Ţicleanu demis de la Universitatea Craiova

by Ioana Popescu

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a anunţat duminică pe blogul personal demiterea tehnicianului Aurel Ţicleanu, echipa urmând să fie condusă la meciul cu Sportul Studenţesc de Sandu Tăbârcă.

„Din păcate, această ştire nu aş fi dorit să apară vreodată, însă postura ingrată în care mă aflu mă face să iau decizii nu prea plăcute. Mandatul de antrenor al lui Aurică Ţicleanu s-a încheiat aseară, după meciul cu Astra. Mi-am pus mari speranţe în reuşita lui Aurică Ţicleanu ca antrenor. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat aşa cum m-am aşteptat. În fotbal, indiferent cât de mult ai munci, şi Aurică a făcut-o mult de tot, este insuficient dacă nu ai şi rezultate. Îi doresc lui Aurică Ţicleanu tot binele din lume, este un om deosebit şi toată viaţa îl voi avea la inimă. Pentru meciul cu Sportul Studenţesc, echipa va fi condusă de pe banca tehnică de Sandu Tăbârcă „, anunţă Mititelu pe blog, potrivit Mediafax.

Ţicleanu a condus Universitatea Craiova de la începutul sezonului, fără a obţine vreo victorie.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.