Viceprimarul Capitalei, Dan Darabont, a declarat că în urma arestării primarului general Sorin Oprescu, s-a ajuns la o situație de avarie din punct de vedere tehnico-financiar la Primăria Municipiului București.
„Este o situație de avarie din punct de vedere tehnico-financiar la Primărie, nu are cine să semneze pentru o sumă mai mare de un milion de lei, deci Consiliul General este cel care poate printr-o hotărâre de delegare de competență pentru asigurarea interimatului să scoată din acest impas executivul Municipiului București.”, a declarat Darabont
„Zilele acestea noi trebuie să plătim salariile. Vă dau un exemplu. Pentru angajații Primăriei, pentru cei din RATB, RADET, este vorba despre peste 20.000 de persoane, deci gândiți-vă 20.000 de familii bucureștene, care în majoritatea cazurilor se bazează pe acest salariu ca unică sursă de venit, deci nu ne putem juca cu lucrurile acestea, nu discutăm de mari contracte, discutăm despre funcționalitatea de zi cu zi a Primăriei”, a explicat viceprimarul Capitalei.