Home Actualitate Gigi Becali, scrisoare emoționantă din spatele gratiilor: „Eu le-am mulţumit judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru ca să mă curăţ spiritual, să mă mântuiesc”

Gigi Becali, scrisoare emoționantă din spatele gratiilor: „Eu le-am mulţumit judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru ca să mă curăţ spiritual, să mă mântuiesc”

by I. B.

Gigi Becali află pe data de 31 martie dacă va fi sau nu eliberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă, unde este întemnițat din data de 20 mai 2013 după ce a fost găsit vinovat de instanța de judecată.
Vineri, 6 martie, Tribunalul Medgidia, instanța care a judecat cererea de eliberare condiționată din penitenciar a lui Gigi Beacali i-a oferit acestuia o primă sentință favorabilă, acum așteptându-se doar recursul procurorilor în acest caz pentru ca sentință să fie definitivă și patronul clubului de fotbal FC Steaua SA să părăsească Penitenciarul Poarta Albă, unde a fost încarcerat începând cu data de 20 mai 2013.
În aşteptarea judecării recursului, din puşcărie, Becali a transmis către ziarulring.ro câteva cuvinte despre această perioadă în care a fost încercat. ”Nu vreau să mă plâng, să-i critic pe procurori, pentru că aşa e procedural. Dacă nu făceau contestaţie în cazul meu, poate ar fi ieşit vorbe. Deşi au fost multe cazuri, pentru pedepse mai mari ca a mea, pentru care nu s-a făcut recurs. Ce le cer eu celor de la DNA, pentru care mă rog să le dea Dumnezeu sănătate şi înţelepciune, este să demonstreze că nu au răutate la recurs. Pentru că, v-am mai spus: instituţia eliberării condiţionate este o chestiune de matematică, nu este că vreau eu, că vrea altul. Şi nici nu e nevoie de probe. Aici spune calculatorul dacă ai îndeplinit condiţiile. Prima condiţie este să faci două treimi din pedeapsă, că atât spune legea românească. A doua condiţie este să achiţi prejudiciul. A treia spune să nu fii recidivist. A patra cere să fi avut în puşcărie un comportament bun. Eu le-am îndeplinit pe toate. În ce priveşte caracterizarea din partea puşcăriei, la mine este excepţională, deţinut-model. Ca dovadă, am avut 11 recompense. Am fost de cinci ori învoit cu cea mai tare recompensă. Şi atunci, dacă eu toate aceste condiţii le-am îndeplinit, nu mai are cine ce să zică. (…) Mai mult, trebuie să se ştie că eu le-am mulţumit judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru ca să mă curăţ spiritual, să mă mântuiesc. Că nu-l cunoşteam pe Hristos. Şi asta este şi în motivarea deciziei judecătorului de la Judecătoria Medgidia, care a admis cererea mea şi a fost de acord cu eliberarea condiţionată. Judecătorul chiar spune: «Petentul-condamnat a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul că a acceptat pedeapsa care i-a fost aplicată, starea de detenţie apreciind-o ca un purgatoriu de la viaţa materială la cea spirituală». Şi atunci, ce să mai zici?!…”, a scris Gigi Becali.
”Toată lumea din penitenciar a fost bucuroasă când a aflat că judecătorul m-a pus liber. Pe mine aici în temniţă mă iubesc toţi.(…) Luaţi motivarea şi vedeţi ce a scris judecătorul. Că scrie în motivare: «Petentul-condamnat arată că la puşcărie există şef de cameră şi şef de secţie, iar el a fost şef de secţie, şi i s-a spus de către deţinuţi că în puşcărie se conduce cu inteligenţa şi cu pumnul, însă el a condus cu dragostea. A plâns de bucurie!» Într-adevăr, am plând de bucurie când mi-au spus asta. Pentru că eu nu i-am lăsat să se certe niciodată, la cea mai mică discuţie eu îi luam şi-i sfătuiam şi vorbeam cu ei. Eu am şi adus în sală, spre a fi audiaţi ca martori, vreo şase foşti deţinuţi care s-au liberat şi pentru care parchetul nu a făcut recurs, deşi aveau pedepse mai mari decât mine. În sentinţă chiar se arată ce am spus eu că aş fi mâhnit, aş fi dezamăgit dacă DNA ar face recurs, pentru că am văzut că de la Poarta Albă se pleacă cu pedepse grele, iar eu, cu pedeapsă de 3 ani, nu pot pleca. (…) dar ştiţi ce: eu sunt bucuros că un lucru măcar rămâne după mine, ca un fel de milostenie sufletească. Vă spun eu că dacă nu vor face toţi rugăciune înainte şi după masă, măcar crucea o vor face şi se vor închina. Că am văzut că şi dacă nu sunt eu, când se pun la masă îşi fac crucea, le-a intrat în reflex şi cred că asta o vor face şi fără mine. (…)”, a mai povestit George Becali.
Mai mult pe Ziarulring.ro

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.