Un francez arestat în Bulgaria pe 1 ianuarie, pentru că a încercat să ajungă în Siria, este suspectat că ar fi avut legături cu Chérif Kouachi, unul dintre autorii atentatului comis pe 7 ianuarie la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, a declarat marţi justiţia bulgară, potrivit mediafax.
Mandatul european de arestare emis de Franţa pe numele lui Fritz-Joly Joachin menţionează acuzaţia de „participare la o grupare infracţională armată al cărei obiectiv era organizarea unor acţiuni teroriste”, a declarat Darina Slavova, procuroarea generală din Haskovo (sud).
„Înainte să plece, pe 30 decembrie, către Turcia, el s-a aflat în mai multe rânduri în contact cu unul dintre cei doi fraţi, Chérif Kouachi”, se mai precizează în mandat.
Joachin, în vârstă de 29 de ani, de origine haitiană, a fost arestat împreună cu copilul său, pe 1 ianuarie, în timp ce încerca să treacă frontiera dintre Bugaria şi Turcia la bordul unui autobuz.