Două priviri, una mirată, alta sceptică, mă țintuiesc din cei mai limpezi ochi din lume. Ar trebui să iau, să luăm o decizie. – De ce să ne mutăm? Asta este casa noastră! – Știu, dar este și a băncii…-Dar banca nu locuiește aici!?! Nu plătim în fiecare lună?!, doar am văzut, am mers cu tine la ghișeu…-Știu. Numai că acum nu mai avem destui bani, nu ne mai permitem și ..-Nu te cred! Ieri, la farmacie ai plătit cu cardul și apoi ne-am oprit la bancomat și ai scos bani…-Nu înțeleg! Credeam că băncile sunt bune, au reclame atât de haioase!…Pot să îi dau (băncii) camera mea, poate nu are unde să stea…

Ne legăm de oameni, ne legăm de locuri și, poate cel mai mult, de casa unde am crescut, ea rămâne în inimile noastre mereu…

Două priviri bulversate,două artificii ce îmi aprind în suflet un foc mistuitor: Nu pot! Pur și simplu nu pot să plec! Și totuși cum să fac…ieri am încercat să discut la bancă-nu prea aveau timp de mine, m-au expediat rapid, să faceți o programare, creditul dvs a mai fost restructurat….Da, în timpul partajului am cerut restructurare care a însemnat că pentru câteva luni am plătit doar dobânda….dar cam atât, nu am avut o scădere de dobândă (marja) chiar dacă am rămas singură, cu doi copii a căror susținere din partea tatălui e la nivel minim, când își aduce aminte…și apoi ghinion, m-am îmbolnăvit….problemele mele nu sunt cele mai mari, sunt mii de drame în jur….

Se tot agită lumea despre o lege, dai casa și gata scapi de datorii….Poate că da, deși nu prea mai cred în lucruri prea bune, atât de strălucitoare că îți iau pur și simplu ochii…mai ales dacă disperarea îti încețoșază vederea! Dar cum să scapi de datoria de a găsi un alt acoperiș deasupra capului, de datoria de a da explicații celor mai dragi ochi din lume? Nu mai cred în miraje: orice este prea strălucitor de binevoitor îmi trezește sentimentul că m-am întâlnit cu Fata Morgana în deșert…..Cum pot oare să sting rugul ce macină mocnit înauntrul meu: aș pleca instant din casă fară să mă mai uit înapoi, fără regret, dar cum să răspund întrebărilor celor mai dragi ochi din lume? Cum să îi conving pe cei de la ghișee să aibă răbdare să găsim împreună o soluție?

Am auzit multe zilele astea, discuții aprinse despre legi pentru oameni, despre legi pentru bănci, despre cei care suferă, dar și despre cei care exploatează, manipulează această suferință. Un singur cuvânt a fost cel mai puțin rostit: DECENȚĂ! Mă întreb oare dacă în locul atâtor legi de protective, a tot și a de toate, se poate adopta și promulga o singură lege bună și pentru oameni, bună și pentru bănci: legea bunului simț! Mă tem însă că această lege există, este o lege nescrisă însă dacă s-ar promulga ar dezavantaja pe mulți dintre cei care se tot perpelesc de focul altora…

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.