Fiul cel mare al vicepreședintelui american Joe Biden, Beau, a murit de cancer cerebral la vârsta de 46 ani, a anunțat sâmbătă Casa Albă, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Întreaga familie Biden este cuprinsă de o durere de nedescris. Știm că spriritul lui Beau va dăinui în noi — mai ales prin curajoasa sa soție Hallie și cei doi copii remarcabili, Natalie și Hunter’, a spus vicepreședintele american într-un comunicat.

Beau ‘ a luptat cu cancerul cu aceeași integritate, același curaj și aceeași forță de care a dat dovadă în fiecare zi din viața lui”, se arată în comunicat.

Beau Biden, avocat de profesie, a fost procuror general al Statului Delaware (nord-est). El a intenționat la un moment dat să candideze pentru Senatul SUA în circumscripția tatălui său atunci când acesta candida pentru funcția de vicepreședinte, dar a ales în cele din urmă să practice dreptul.

Președintele SUA Barack Obama și soția sa Michelle au prezentat de asemenea condoleanțe familiei Biden. ‘Ca și tatăl său, Beau a fost bun, generos, un catolic practicant și profund credincios care și-a pus amprenta asupra tuturor celor din jur’, a subliniat președintele american.

Acest deces reprezintă o nouă tragedie în familia vicepreședintelui Joe Biden. Prima sa soție și fiica lor, sora lui Beau, au murit în 1972 într-un accident de mașină în timp ce mergeau la cumpărături de Crăciun. Beau și fratele lui, care se aflau de asemenea în mașină, au supraviețuit accidentului. Joe Biden a vizitat nu cu mult timp în urmă România și este unul din politicienii amercani de vârf care vizitează frecvent Estul Europei, potrivit ampress.ro.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.