Home Actualitate Fiica lui Bercea susţine că i s-au dat bani, ca să nu dea înregistrările cu Mircea Băsescu la DNA

Fiica lui Bercea susţine că i s-au dat bani, ca să nu dea înregistrările cu Mircea Băsescu la DNA

by Ioana Popescu

Fiica lui Bercea susţine că i s-au dat bani, ca să nu dea înregistrările cu Mircea Băsescu la DNA 418

Foto: captura Antena 3

Fiica lui Bercea Mondial, Izaura Anghel, a spus, joi, că Marian Căpăţână, intermediarul acestei afaceri, i-a dat săptămâna trecută 20.000 de euro, ca să nu mai dea la DNA dovezile pe care ea şi familia ei le au, conform antena3.ro.

„Acum o săptămână a venit Marian Căpăţână la mine şi mi-a adus 20.000 de euro, după flagrant, ca să nu-i mai dăm filmările şi înregistrările pe care le avem, că se răzbună ţara pe noi”, a spus fiica lui Bercea, cunoscută ca şi „Formaţia”, joi, la Antena 3.
În acest sens, fiica lui Bercea Mondial a prezentat şi un bilet scris de mână, de către ea, aşa cum a spus, în care se arată că a primit suma amintită de la Căpăţână.
Tot pe bilet, se mai aminteşte că ea mai are de primit de la Căpăţână încă 260.000 de euro până la sfârşitul anului.
A doua zi însă, înregistrările au ajuns la DNA. Acum, însă, după ce a prezentat înregistrările la DNA, „Formaţia” şi-a cam luat gândul de la bani, după cum chiar ea spune.

„Acum sunt sigură că nu mai văd bani de la el, că am încălcat înţelegerea”, a adăugat fiica lui Bercea Mondial.
În biletul scris de mână nu se arată că aceşti bani ar fi o garanţie ca ea să nu dea probele către Direcţia Naţională Anticorupţie.

You may also like

1 comment

zelea 21 iunie 2014 - 09:20

Oare Bercea mondialul, a scos la licitatie inregistrarile ? Citind ( intelegand) printre randuri, spusele Izaurei, cam asa ar rezulta : am primit 20.000 euro si promisiunea ca pana la 31.12.2014 voi primi restul de 260.000 euro ca sa nu public integistrarile, dar eu a doua zi le-am dat spre publicare….(n.a. pentru ca alticineva, a achitat integral suma imediat).

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.