NOTA redacției. Fotografiile a trei planșe ale proiectului întocmit de arhitecții Cassien Bernard și A. Galleron, și anume fațadele palatului Băncii Naționale din str.Lipscani, str. Smârdan și str. Eugeniu Carada le prezentăm pentru prima dată, cu speranța găsirii integrale a proiectului original.

de Nicolae Noica

Pentru constituirea unui sistem bancar în țară, la 23 aprilie 1880 a fost întemeiată Banca Națională a României. Primul guvernator a fost Ion Câmpineanu ( 1841-1889), care ocupa atunci și funcția de ministru de finanțe în guvernul Ion C Brătianu.

actul de fundare

Palatul vechi-sala consiliului de administratie

 

palatul BNR
Adevăratul ctitor al Băncii Naționale a fost însă Eugeniu Carada (1836-1910), cel care a primit însărcinarea – în anul 1880, de la Ion C Brătianu – de a elabora proiectul de lege pentru organizarea băncii și care apoi este ales director general între 1883-1910.
Spațiile închiriate în clădirea Creditului Funciar Rural din strada Doamnei, în care banca și-a desfășurat la început activitatea, erau improprii. De aceea, la 3 octombrie 1881, Consiliul de Administrație al băncii autorizează achiziționarea locului numit hanul Șerban Vodă. Acesta a fost cumpărat de la Administrațiunea Domeniilor și Pădurilor Statului cu prețul de 800.000 lei aur (art. 2 al contractului de vânzare).
Zona aleasă pentru contrucția sediului Băncii Naționale a României se afla în inima comercială a orașului de atunci, care corespunde centrului istoric de astăzi.
După ce a intrat în posesia terenului, Consiliul de Administrație a hotărât la 26 februarie 1882 ca în vederea construirii localului Băncii, guvernatorul Ion Câmpineanu, împreună cu președintele consiliului de cenzori Menelas Ghermani să viziteze câteva din băncile cele mai însemnate din străinătate ”pentru a vedea progresele făcute în domeniul construcțiilor și a comanda unui architect străin proiectul viitorului palat al BNR “. (1)
În martie 1882 se va încheia, la Paris, contractul pentru proiectarea sediului Băncii Naționale, cu arhitecţii francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron, care se “aprobă de Comitetul de Administrație la 31 martie 1882”. Din însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu (2)reiese că arhitecții francezi au fost însărcinați de I. Câmpineanu “cu schița și planul detaliat pentru pentru clădirea din București a Băncii, schița 6000 de franci, planul detaliat 40.000 de franci”. Este posibil ca alegerea să fi fost făcută la recomandarea arhitectului André Lecomte du Nouy (3), care cunoștea activitatea lui Cassien Bernard, ca adjunct al arh. Charles Garnier, la construcția Operei din Paris să-l considere “omul cel mai cinstit și solid”. De altfel, tot el l-a recomandat pe Cassien Bernard și prof.ing Gh.I.Duca pentru a întocmi proiectul Școlii Naționale de Drumuri și Poduri.
La 21 iunie 1882 anteproiectul executat de Cassien Bernard și Albert Galleron este prezentat Consiliului de Administrație care hotărăște “pe baza rapoartelor favorabile întocmite de arhitectul M.Caputineanu, arhitectul A. Lecomte și inginerul Constantin Olănescu, ca cei doi arhitecți să treacă la executarea planurilor complete și definitive ale palatului Băncii Naționale.”(4)
Planurile definitive ale palatului au fost terminate de arhitecții francezi în aprilie 1883. Ele au fost prezentate spre cercetare unei comisii alcătuite din inginerii Gheorghe I.Duca, Constantin Olănescu, Nicolae Cerkez și arhitecții Arh. Paul Gottereau și Alex.Săvulescu, după care au fost aprobate de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale la 28 septembrie 1883.
Despre fațada Băncii Naționale, arhitectul Ion Mincu la una din lecțiile sale la Școala de Arhitecți, a spus elevilor că este “cea mai frumoasă clădire din București.”
O apreciere deosebită a acestui proiect a formulat-o și arhitectul Toma T. Socolescu care arăta că “Planul acestei bănci, în stilul eclectic francez, reprezintă o lucrare desăvârșită, fațada principală fiind chiar superioară interioarelor, prin admirabilele ei proporții, prin caracterul de bancă ce i l-a imprimat, prin studiul impecabil al elementelor ce o concep, variate și totuși dând o perfectă unitate ansamblului, ca și prin finețea și rafinamentul de studiu excepțional al detaliilor. Nimic banal sau monotol și totul într-o perfectă armonie clasică”.(5)
Confirmarea valorii proiectului întocmit de arhitecții Cassien Bernard și Albert Galleron pentru Palatul Băncii Naționale al României s-a făcut și prin admiterea sa în lista lucrărilor de arhitectură prezentate la Exposition Nationale des Beaux Artes organizată la Paris, în anul 1883.
Așa cum reiese din “Catalogue officiel des ouvrages de Peinture, Sculpture, Architecture, gravure et Lithographie, des artistes vivants, Exposes an Palais des Champs -Elysees” le 15 septembrie 1883, publicat la Paris la Imprimeries réunies, 54 bis, rue du four , 1883, mai întâi a fost întocmit un Regulament pentru admiterea la expoziție, publicat la 28 iulie 1882 sub semnătura Le Ministre de L’Instruction publique et des Beaux-Arts , Jules Ferry. Prin el erau stabilite juriile și candidații pentru participarea la expoziție. Juriul secției de arhitectură era alcătuit din 8 membri ai Academiei de Beaux-Arts și 8 nominalizați de Minister.
Prin cele 40 de lucrări de arhitectură admise la expoziții Paul Blondel, Ernest Chardon, Jules Devid, Marcel Lanbert se află și proiectul arhitecțior Cassien Bernard și A.Galleron privitor la Palatul Băncii Naționale a României prezentat la poziția 1170 din catalog.
Suntem convinși că aceste planșe se află păstrate în arhivele franceze.
După numeroase căutări am reușit să găsesc în urmă cu câteva săptămâni, la Conținutul de stampe al Bibliotecii Academiei, fotografiile a trei planșe ale proiectului întocmit de arhitecții Cassien Bernard și A. Galleron, și anume fațadele palatului Băncii Naționale din str.Lipscani, str. Smârdan și str. Eugeniu Carada. Le prezentăm pentru prima dată, cu speranța găsirii integrale a proiectului original.

1a - Banque Nationale de Roumanie - 1 varianta @
Odată cu aprobarea planurilor definitive întocmite de Cassien Bernard și A. Galleron, Consiliul de Administrație al BNR l-a autorizat pe guvernatorul A. Carp să achite onorariul până la completarea sumei de 46.000 fr, “precum și 2000 fr pentru voiajul pe care Galeron urmează să-l facă la București în luna februarie 1884, cu condiția să depună antemăsurătoarea până la 1 decembrie 1883”.

3b - Banque Nationale de Roumanie - 2
În același timp se rezilia și contractul cu cei doi arhitecți francezi. Arh Cassian Bernard a fost foarte afectat de această decizie. Titu Maiorescu spunea în însemnările sale zilnice că “Câmpineanu s-a schimbat, și acum Carada (!!!) le face mizerii, critică planul s.a.m.d. De primit au primit banii, dar Bernard avea lacrimi în ochi.” (6)
La 27 octombrie 1883, Eugeniu Carada a propus nota următoare Consiliului de Administrație care a aprobat-o. Construirea Băncii Naționale a României se va face direct de către Administrația Băncii, sub conducerea unui arhitect român, putându-se da în întreprindere lucrările parțiale după specialități. Domnul Nicolae Cerchez este numit arhitect primar al construcțiunii, cu obligațiunea de a se supune aprobării Băncii numirea ajutoarelor de care va avea trebuință. Ulterior a fost aprobată propunerea lui N. Cherchez de a-și lua ca ajutor pe arhitectul Constantin Băicoianu.
Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a BNR a avut loc la data de 12 iulie 1884, prilej cu care în fundația clădirii a fost pus un document ce marchează evenimentul.
Lucrările pricipale ale construcției s-au terminat la sfârșitul anului 1887, iar amenajările interioare, inclusiv mobilierul, au fost executate până în 1890.
Execuția clădirii a fost realizată de Societatea Română de Construcții și lucrări Publice, cu care s-a încheiat un contract la 3 octombrie 1884. Să amintim și alte câteva lucrări executate de această societate. Captarea și aducerea apei în București (1882), Docurile de la Brăila și Galați (1889), Palatul de Justiție din Craiova (1890).
O parte din lucrările speciale executate la BNR au fost contractate cu diferite firme din București. Astfel, lucrările de săpătură și betonare au fost executate de Luigi Giunini și Albert Lanetto, lucrările de feronerie de Andrei Rogalski și P.Georgescu, iar montarea învelitorii de tablă de firma lui Teodor Georgesky.
Este interesant de semnalat că antreprenorul Teodor Georgesky va executa și învelitorile cu tablă de la școala Națională de Poduri și Șosele (1885) și Ateneul Român (1887).
Cimentul a fost adus din Franţa, iar tabla din Germania

Din documentele vremii reiese că multe materiale au fost achiziționate din străinătate. Din România s-a folosit piatră de Rusciuc, cu care a fost placată întreaga fațadă (strs. Lipscani). Din aceeași piatră de Rusciuc au fost executate toate sculpturile exterioare ale clădirii. Cimentul a fost cumpărat din Franța, de la fabricile Lafarge, iar tabla de cupru a fost adusă de la o firmă din Germania. Încălzirea și ventilarea clădirii au fost realizate de firma Wasseleitunger din Viena.
Proiectul, în momentul realizării, ca și astăzi, a răspuns caracteristicilor oricărei construcții bancare. Forma generală a construcției este una dreptunghiulară cu latura lungă – cca 73m, aliniată străzii Lipscani, iar cea scurtă – cca 52 m – reprezintă frontul străzii Smârdan.
La parter se află holul ghișeelor și spațiul rezervat relațiilor cu publicul. El are cca 12,50 m lățime și cca 21,0 lungime, înălțimea maximă fiind de 15.0 m. Parterul este alcătuit dintr-o succesiune de pila ( stâlpi) masive de zidărie, între care erau fixate ghișeele. În partea posterioară a fiecărei pile era montată o casă de bani care se află la îndemâna funcționarului de la ghișeu. Holul este acoperit cu ferme metalice, care au o decorație abundentă din structură. Iluminarea sălii se face prin intermediul unui mare luminator.
Etajul unu poate fi considerat nivelul nobil al băncii datorită funcțiunilor aripii dinspre strada Lipscani: holul de onoare, sala de consiliu, biroul guvernatorului, precum și alte câteva birouri destinate conducerii băncii.
Spațiile de reprezentare de la etajul unu sunt fastuoase și bogat decorate. Accesul la etaj se face pe două scări așezate simetric față de axul pricipal de compoziție al clădirii. Punctul de pornire al rampelor este pus în evidență de către două sculpturi, reprezentând personaje feminine care țin deasupra capului câte un corp de iluminat.

Sala Consiliului de Administrație este fastuos împodobită, dotată cu mobilier Ludovic al XIV – lea, cu scaune în piele de Cordoba și draperii de brocart roșu-purpură. Pe unul din pereți se află o pictură remarcabilă, realizată de Nicolae Grigorescu în anul 1894, cunoscută sub numele de Rodica.
Fațada principală ( str. Lipscani) este decorată cu 6 sculpturi, din care două sunt plasate în fronton și încadrează un ceas, iar celelate patru se găsesc în câte o nișă. Ele reprezintă alegoric Justiția și Agricultura, realizate de sculptorul Ion Georgescu, și Comerțul și Industria, opere ale lui Ștefan-Ionescu Valbudea.
Destul de repede, spațiile existente ale palatului s-au dovedit insuficiente. Până la realizarea soluţiei optime – aceea a construirii unui nou corp- necesitățile au fost satisfăcute printr-o serie de tranformări.
Extinderea suprafeței desfășurate a vechiului palat bancar a fost realizată prin supraetajarea celor patru aripi cu un al II-lea nivel peste parter, destinat birourilor. Planșeul peste etajul unu, realizat din profile metalice, a fost consolidat pentru a suporta noile sarcini și a fost turnat în beton armat. Toate aceste lucrări au fost completate cu refacerea instalațiilor, introducerea telefoanelor și a unei uzine electrice.
În cea mai mare parte, lucrările au fost realizate între 1929 – 1930 de antrepriza distinsului inginer Aurel Ioanovici. Să amintim și alte câteva lucrări remarcabile ale ing A. Iaonovici: palatul Patriarhiei din București, sediul Minsterului Justiției( vizavi de Cișmigiu), Hotel Rex din Mamaia etc.

 

imagine de epoca

 

imagine din timpul construirii
De-abia în anul 1939 interesele urbanistice ale primăriei s-au pus de acord cu dorința BNR de a beneficia de o nouă construcție. Proiectului noului palat a aparținut arhitectului Radu Dudescu, care a fost șeful Serviciului de Arhitectură al BNR din 1930, și arhitectulului și urbanistului Radu Dudescu Ion Davidescu, care conducea Direcția de cadastru și sistematizare din primăria Capitalei. Trectul de structură a fost început de inginerul Ștefan Mavrodin, vechi colaborator al băncii. După decesul lui la cutremurul din 1940, lucrările de proiectare au fost reluate și terminate de colaboratorul acestuia, inginerul Tudor Constantinescu. În noul proiect el a introdus cele mai noi prevederi europene privind cutremurele de pământ. Noua clădire a BNR este, probabil, printre primele construcții importante din țara noastră care a fost ridicată ținând seama de noile măsuri anitiseismice și a fost realizată între 1940-1959.
Note de subsol
Mihaela Tone și Cristian Păunescu, Istoria Băncii Naționale în date vol I 1880-1914, Ed.Oscar Print, 2006
Titu Maiorescu” Însemnări zilnice- 1881-1886”, Ed.Librăria „Socec&Co” București
Andre Leconte de Noray conducea atunci lucrările șantierelor de restaurare a bisericii episcopale de la Curtea de Argeș și a bisericii Trei Ierarhi
Mihaela Tone și Cristian Păunescu, opera citată
Toma T.Socolescu, Fresca Arhitecților, care a lucrat în România în epoca modernă 1800-1925, Ed. Caligraf Design, 2004
Titu Maiorescu „Însemnări zilnice 1881-1886”

 

ARTICOL PUBLICAT ÎN EDIȚIA TIPĂRITĂ EXPRES MAGAZIN DIN LUNA IULIE.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.