Ceea ce rămâne după o viață sunt faptele. A ne apleca asupra acelor fapte care au reprezentat momente de răscruce în istoria țării este nu numai o datorie morală, dar și o obligație într-un moment de cumpănă. Cu atât mai mult astăzi, când „România este în suferință la capitolul performanță nu poate să nu facă decât bine întoarcerile din trecut”, întoarceri care aduc dovezi ca „boala de care suferim nu este nici pe departe ereditară”.[1] Dimpotrivă „avem un filon sănătos”, pe care românii, de-a lungul timpului l-au valorificat în folosul țării.

 

Un astfel de moment a fost înființarea, în anul 1864, a Universității din București de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Și așa cum era normal acestei instituții de învățământ i-a fost înălțat un adevărat Palat, un edificiu demn de prestigiul său.

Evoluția istoriei construcției acestei clădiri simbol a Bucureștiului vom încerca să o prezentăm în paginile ce urmează, bazați pe documentele de arhivă, pe care înaintașii noștri au avut grijă să ni le transmită peste ani.

 

 

Între secolul al XVII-lea și prima decadă a secolului al XIX-lea, pe locul unde este astăzi Piața Universității se aflau clădirile și grădina mănăstirii Sfântul Sava. Acolo a funcționat „școala înaltei Societăți”, care a devenit în 1709 „Academia Domnească”, un centru cultural renumit în Sud-Estul Europei, întemeiat de Constantin Brâncoveanu, la îndemnul învățatului stolnic Constantin Cantacuzino. La începutul secolului al XIX-lea, după 1817, Mânăstirea Sfântul Sava a găzduit Colegiul Sf. Sava, prima facultate cu predare în limba română.

Construirea Palatului Universității, viitorul sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început la 10 septembrie 1857, atunci când caimacamul Alexandru D. Ghica (1856-1858) aproba proiectul și devizul pentru „înființarea unei Academii”. Diriginte de șantier, responsabil de coordonarea și urmărirea lucrărilor, a fost numit profesorul Alexandru Orăscu, pe atunci arhitectul orașului București.

În ofisul principelui caimacam se preciza: „Văzând planurile alcătuite de comisia instituită și compusă din Al. Orăscu, Șlater și Beneș, pentru clădirea unei academii pe locul colegiului Sf. Sava după programa ce s-a dat acelei comisii.

Văzând devizul aproximativ care se urcă la suma de un milion opt sute nouăzeci și două de mii șasesute nouăzeci lei aprobăm raportul acelui departament pentru clădirea academiei.

Ca arhitect al clădirilor sub directa priveghere şi controlare a eforiei, noi orânduim pe dl. Al. Orăscu, inginerul şi arhitectul statului (…).

Suma de 1.892.692 trebuincioasă pentru clădirea academiei se va lua treptat după trebuinţă din casa centrală, venind şi Eforia Şcoalelor în trebuinţă cu suma ce va chibzui că poate dispune de capitalurile sale.

Pe aceste terenuri acel departament va invita pe Eforia Școalelor de a lua îndată cuviincioasele măsuri pentru drâmarea îndată a vechii zidării și punerea fundațiilor noii academii”.

În scurtă vreme Alexandru Orăscu primea fondurile necesare pentru dărâmarea vechiului local de la Sf. Sava. Peste exact o lună, la 10 octombrie 1857 au avut loc festivitățile punerii pietrei fundamentale a palatului viitoarei universități. În cadrul ceremoniei, G. Costaforul, Directorul Școlilor, reaminti în cadrul cuvântului său că: „Între aceste ziduri – acum supuse dărâmării – Gheorghe Lazăr predase științele pentru prima dată în limba patriei”. După cuvântul lui Costaforu, în timp ce cimentul era preparat, Alexandru Ghica, încins cu un șorț de piele peste redingotă se apropie de groapa fundației, luă cimentul cu mistria și, așezând prima cărămidă, o bătu cu ciocanul în cele patru colțuri. Îi urmară, zidind câte o cărămidă, comisarii celor șapte mari puteri sosiți la București din însărcinarea congresului de la Paris, notabilii vremii și elevii ultimei clase a colegiului.

Cu prilejul inaugurării lucrărilor s-a bătut o medalie comemorativ executată după desenul arhitectului Alexandru Orăscu, reprezentând fațada viitoarei academii și purtând inscripție pe o față „Academia Română din București – Triumful științelor – 1857”, iar pe cealaltă față „În memoria fondatorilor – spre dezvoltarea spiritelor tinerimii – s-a pus temelia pe 10 octombrie”. Medalia se află și în colecția numismatică a Academiei Române.

Lucrările de construire a localului Academiei, începute în 1857 și limitate la facerea fundațiilor, reîncep în primăvara anului 1858 și se desfășoară încet din cauza obiecțiilor ridicate de eforul Florescu asupra proiectului întocmit de Orăscu.

Construcția „de roșu” Palatului Universității a fost adjudecată în aprilie 1858 „arhitectonului” Mihai David. El depune o garanție bănească, aduce din Austria (probabil din Transilvania) 70 de zidari meșteri și pregătește din vreme „provizia de material trebuincios ca începând la lucru să aibă îndestul cu ce lucra până este ziua mai mare și mai ieftină la preț”.[2]

După unirea din 1859 lucrările de zidărie continuă astfel că la 16 aprilie 1862, arhitecții Schlatter și Kuhnovschi fac măsurătorile și constată că „zidăria clădirii Academiei Sf. Sava” reprezintă un volum de 1471 stânjeni cubici (adică 11.180 metri cubi) și propun a se face plata antreprenorului. Documentele arată că sumele cuvenite nu-i fuseseră achitate acestuia nici la sfârșitul lui iunie, din pricina dificultăților financiare, care făcuseră, de altfel ca construcţia să dureze atât.

În acelaşi timp şi aşezarea pietrăriei și marmurei, importată din Pesta, a necesitat un timp îndelungat, meșteri specialiști și procurarea unor mașini speciale.

Odată cu terminarea parțială a lucrărilor de învelitoare, pardoselii și tencuielii au apărut o serie de discuții în privința calității și siguranței execuției clădirii. În fața acestei situații Ministrul Cultelor și Instrucțiunii D. Bolintineanu se adresează, la 23 noiembrie 1863, ministrului lucrărilor publice Petre Orbescu,  cerându-i să numească o comisie de „bărbați speciali” care să examineze starea „stricăciunilor” de la edificiul Academiei.

La 8 ianuarie 1864 se stabilește componența comisiei „de anchetă”: arhitect Alexandru Costinescu de la lucrări publice, arhitect I. Melic de la interne și arhitect G. Burelli de la instrucțiune. În urma verificărilor făcute comisia consemnează „rezultatul cercetărilor și vizitărilor parțiale” într-un proces verbal arătând că: „zidurile sunt solide”, însă „tencuielile pereților și mai ales ale plafoanelor sunt rău executate, grinzile plafoanelor sunt subțiri în raport cu lungimea și prea distante între ele, iar învelișul e construit fără artă și calcul”. De aceea ministerul numește pe arhitecții Alexandru Costinescu și G. Burelli să întocmească „programul necesar pentru îmbunătățirea și terminarea edificiului Academiei”, în care avea să-și înceapă activitatea Universitatea București, înființată la 4 iulie 1864, de domnitorul Cuza și Bolintineanu.

Toate aceste lucrări de terminare a construcției, cât și dotările necesare cor continua în anii următori, fiind sprijinite de Carol I.

Construcția a fost finalizată după doisprezece ani, în anul 1869, fiind integral dată în folosință și inaugurată la 14 decembrie 1869, în prezența conducătorilor statului, guvernului, profesorilor și studenților. În cuvântul rostit la inaugurare, rectorul universității, G. Costaforu, a amintit meritul arhitectului Alexandru Orăscu, devenit decan al Facultății de Științe.

Ansamblul clădirii era format dintr-un corp central, dominant, și de două corpuri laterale, de-o parte și de alta, unite între ele prin corpuri de legătură mai joase.

În partea centrală se înălțau deasupra parterului șase coloane masive în stil ionic, unite în  parte de sus printr-o lată arhitravă susținând frontonul triunghiular împodobit cu sculpturi alegorice. Relieful frontonului era realizat în stil clasic, din piatră de Rusciuc și o prezenta pe Minerva încununând artele și științele. În vârful frontonului era amplasat un mare vultur cu aripile deschise și câte o himeră deasupra celorlalte două unghiuri.

Decorația exterioară inițială a palatului a fost realizată de Karl Storck.

 

După aproape jumătate de secol s-a hotărât construcția Palatului nou al Universității din București.

De aceea la 15 februarie 1912 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Constantin C. Arion se adresează profesorului arhitect Nicolae Ghica-Budești, în calitatea sa de „vechi funcționar al instituției” căruia îi solicită „a întocmi un serviciu special” pentru construcția Palatului nou al Universității, „lucrând sub controlul Comisiunii Tehnice a Ministerului”. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 105)

Ca urmare, a fost înființată Direcția lucrărilor pentru construcția Palatului Universității. Personalul acesteia, în anul 1913 era format din:

„1. Dl N. Ghica, Arhitectul diriginte, cu o tantimă de 4% din valoarea lucrărilor;

  1. Dl Duiliu Marcu, Arhitect, pentru planurile construcției cu o diurnă de lei 700 lunar;
  2. Dl H. Iancovici, Arhitect pentru planuri și devize cu o diurnă de lei 400 lunar;
  3. Dl G.I. Ch. De Goede Conducător arhitect cu o diurnă de lei 300 lunar.” (Arhivele Naționale, Fond; Casa Școalelor, dosar 735/1925, filele 7 și 7v)

Toate chestiunile de ordin tehnic, prețurile unitare și cheltuielile bănești erau supuse Comisiei Tehnice a Ministerului Instrucțiunii.

Din comisie făceau parte: profesorul inginer Ermil Pangrati, profesorul inginer arhitect Grigore Cerkez și inginerul inspector general Mihai M. Romniceanu. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 3331/1913, filele 49 și 49v)

Lucrările de construcție ale noului Palat încep în 1913, dar sunt întrerupte în anul 1916 odată cu intrarea țării noastre în primul război mondial. În acel moment stadiul realizării lucrărilor era următorul: aripa Fizico-Matematici – subsol, parter și etaj I –, aripa Litere și Filozofie – subsol și parter –, aripa Științe Geologice – subsol și parter.

 

După Marea Unire execuția Palatului Nou al Universității a fost reluată. Mai întâi a fost întocmit devizul de către arhitectul H. Iancovici care a trebuit „să măsoare din nou toate cuburile, toate suprafețele și să facă toate calculele”. Devizul a fost predat în luna mai 1920. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 87)

În baza acestui deviz general s-a dat în întreprindere lucrările de continuare a Palatului, a antreprizei inginerului Constantin M. Vasilescu, cu care se încheie contractul 71849/10 septembrie 1920. Imediat aceasta prezintă, Consiliului Tehnic Superior, „prețurile pe bază de analiză pentru articolele devizului” spre aprobare. (Arhivele Naționale, Fond: Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 90)

Ulterior, la 27 ianuarie 1921 inginerul Constantin M. Vasilescu prezintă ministerului „un program de lucru pentru construcția Palatului Universității în limita sumei de 2.800.000 lei conform contractului încheiat”. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1922, filele 104 și 104 v)

Remarcăm „termenele” cu care constructorii noștri din acei ani înțelegeau să se angajeze în realizarea lucrărilor ce le erau încredințate.

Rețin un paragraf din acest program de lucru:

„Imediat ce timpul va permite (15 martie) vom continua zidăria etajului I de la Secția Litere și Filozofie și Secția Științe Geologice; cantitatea de zidărie fiind de cca 900 mc se va putea termina în maxim o lună, adică 15 martie-15 aprilie a.c.” .(Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 104).

Se preciză însă că „aceste lucrări se pot executa dacă transportul pe C.F.R. se va asigura”.

În acest program se arăta și situația materialelor de construcții.

Despre cărămidă se spunea „o avem în întregime, parte pe șantier, parte depozitată la fabrica ce o livrează”. Cimentul era „angajat la fabrica din Turda” urmând a fi adus „pe măsura obținerii vagoanelor”. De asemenea cheresteaua pentru cofraje, bile și schelărie era angajată „plătită și depozitată pe rampele de încărcare din Piatra Neamț, Moinești, Palanca și Nehoi așteptându-se vagoanele”.

Layout 1

După război prof. arhitect Nicolae Ghica-Budești își aduce alături în Direcția construcției Palatului Universității pe arhitecții Alexandru Baucher și Ion Davidescu, retribuiți cu 3000 lei, lunar, așa cum reiese dintr-un stat de plată pe luna iunie 1921. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 152)

Pentru „controlul lucrărilor speciale de beton armat” a fost însărcinat inginerul Anton Chiricuță, personalitate a lumii constructorilor din acea vreme.

O atenție aparte se dă verificării calității materialelor de construcții introduse în lucrare. Încercările erau făcute, pentru siguranță, la Laboratorul Școlii Politehnice, de la cărămizi și ciment până la fierul rotund și betonul fabricat. Remarcăm încercarea asupra cărămizilor livrate de diversele fabrici cu marca C și D, dar și capacitatea lor puse în operă, fabricându-se blocuri (cuburi) din cărămidă și mortar de ciment cu latura de 60 cm care erau încercate la rupere. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 108)

 

Lucrările de construcții avansează conform programului, apar însă o serie de probleme cu plățile. De aceea directorul construcției profesorul arhitect Nicolae Ghica-Budești se adresează la 28 aprilie 1921, Ministrului Instrucțiunii arătându-i că „până astăzi nu s-au făcut formalitățile pentru obținerea creditelor”, ceea ce va compromite grav termenele de execuție. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 132). Solicită a se lua măsurile cuvenite pentru deblocarea prețurilor.

Așa cum reiese din situația provizorie nr. 5 din 14 iulie 1921, antrepriza executase în patru luni o cantitate de 2750 mc de zidărie de cărămidă presată cu mortar de var gras, la aripa Litere și Filosofie și la aripa Științe Geologice.

La 15 septembrie 1921 inginerul C.M. Vasilescu, solicită ministrului prof. Petre P. Negulescu „a dispune recepția provizorie a lucrărilor”, contractate la 10 septembrie 1920, în limita sumei de 2.800.000 lei, ele „fiind terminate”. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 242). Imediat, la 7 noiembrie 1921, profesorul arhitect Nicolae Ghica-Budești cere aprobarea ministrului, „să facă de pe acum comanda tâmplăriei necesară celorlalte două secțiuni ale clădirii dinspre Bulevardul Brătianu și dinspre str. Edgar Quinet”, pentru a putea „termina în toamna anului viitor întreaga clădirea a Universității”. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 633/1921, fila 328).

În paralele s-a lucrat și la aripa destinată Facultății de Științe Fizico-Matematice în așa fel încât în octombrie 1921 se ajunsese la execuția finisajelor interioare. De aceea arhitectul Nicolae Ghica-Budești solicită la 31 octombrie 1921, a se convoca „profesorii spre a hotărî amenajările și repartizările încăperilor noi”.

 

În vederea deschiderii campaniei de lucru pe anul 1922, profesorul arhitect Nicolae Ghica-Budești informează la 10 martie a.c. ministerul asupra sumelor necesare diferitelor lucrări. Astfel:

  • „pentru terminarea pavilionului de Fizico-Matematice, afară de mobilier și         instalații speciale pentru laborator                                         4.350.000 lei;
  •  pentru învelirea și închiderea secțiunilor celorlalte două Geologia și
  •      Litere-Filosofie                                                                    12.700.000 lei;
  •  pentru terminarea completă a fațadei                                     3.900.000 lei;
  •  pentru calorifere la Geologie și Litere-Filosofie                   5.000.000 lei;
  •  pentru instalații sanitare la Geologie și Filosofie                   3.000.000 lei.”Lucrările executate la Palatul Nou al Universității, în cursul anului 1922 rezultă clar din situația de lucrări, prezentată de inginerul C. M. Vasilescu la 8 februarie 1923. Reținem că în această campanie, martie-octombrie 1922, s-au executat 5600 mc de zidărie cu mortar de var gras și peste 1500 mc de beton armat. Date privind elementele în care s-a turnat betonul armat, precum și cantitățile de beton și oțel beton, găsim într-un raport, întocmit de inginerul Anton Chiricuță la 3 aprilie 1923 și înaintat ministerului.  Stadiul construcției Palatului nou al Universității era, în anul 1926, următorul: construcția secției Fizico-Matematice complet, dată în funcțiune; construcția secției Litere-Filozofie și Geologie urma a se aproba și executa lucrări de mobilier și completări.Palatul nou fiind finalizat, la 15 februarie 1928, Direcția construcției sub semnătura profesorului arhitect Nicolae Ghica-Budești, transmite ministerului un raport cu „situațiile definitive ale lucrărilor” verificate între 8 octombrie și 14 decembrie 1927, spre aprobare și plată.Trebuie arătat că printre documentele aflate la Arhivele Naționale se găsesc și aprobările pentru procurarea mobilierului necesar pentru Cancelaria Profesorilor, Camera Decanului, Bibliotecă și Sala bibliotecarilor. Iată care erau piesele pentru Cancelaria Profesorilor:
  • Pentru toate aceste lucrări executate între anii 1922-1926 s-a cheltuit suma de 83.767.196 lei.
  • Construcția Palatului Universității continuă în anii următori în baza contractelor 12635/1923, 26050/1924, 28225/1925, 12016/1926, dar și a unor aprobări speciale vizate de Comisia Tehnică a Ministerului Instrucțiunii. (Arhivele Naționale, Fond: Casa Școalelor, dosar 1492/1928, fila 22).
  • Astfel la planșeele Facultății de Științe Fizico-Matematice cantitatea de beton a fost de 227 mc iar cea de armătură de 28779 kg ceea ce înseamnă 130 kg armătură la metru cub de beton; iar la fermele acoperișului cantitatea de beton a fost de 954 mc, iar cea de armătură 147.517 kg rezultând 154 kg armătură pe metru cub beton. (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 742/1923, filele 3, 3v, 4, 4v, 7, 7v).
  • (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 715/1922, fila 44).
  • „ o masă în formă de potcoavă din lemn de stejar, modelul mesei de la Școala Politehnică;
  • un cuier lung, model Școala Politehnică;
  • 50 scaune stejar, garnisite cu piele, modelul scaunelor actuale de la Cancelaria Profesorilor de la Universitate;
  • 2 canapele piele, 4 fotolii;
  • storuri pentru fiecare fereastră;
  • perdele, draperii,
  • un candelabru de bronz cu 15 brațe.” (Arhivele Naționale, Fond: Ministerul  Lucrarea începută și continuată în prima parte a anului 1927 nu poate fi finalizată din lipsă de fonduri.Inginerul C.M. Vasilescu protestează pentru că ar apărea o suprapunere peste lucrările pe care le contractase și nu putuseră fi finalizate din lipsa fondurilor. Au loc o serie de discuții și în final se cere o ofertă antreprizei inginerului C. M. Vasilescu spre „a fi studiată de Comisia de arhitecți și apoi supusă la Comisia Tehnică”, deoarece la licitațiile din 10 martie 1928 și 12 aprilie 1928 nu se prezintă niciun ofertant.
  • Lucrarea e încredințată antreprizei C.M. Vasilescu și finalizată în prima parte a anului 1929.
  • La începutul anului 1928 apar o serie d discuții datorită faptului că ministerul organizează o licitație pentru ziua, de 10 martie 1928 pentru continuarea lucrărilor de transformare a vechii Universități.
  • În paralel cu construcția noii clădiri a Universității, ministerul a hotărât transformarea aripii din partea dreaptă a vechii Universități, motiv pentru care încheie contractul de execuție nr. 9427/29 martie 1926 cu antrepriza inginerului C.M. Vasilescu, în valoare de 16.000.000 lei.
  • Cultelor și Instrucțiunii Publice, dosar 742/1923, fila 195)

 

 

[1] Academician Mugur Isărescu, guvernatorul B.N.R., în prefața lucrării „Banca Națională și personalități din lumea constructorilor”, autor Nicolae Noica, Editura Mașina de Scris, 2006

[2] Ion Ionașcu, Condițiile edificării Palatului „Academiei” (Universității) din București în revista Materiale de istorie și muzeografie vol. II, p. 105

 

NR Articol publicat în editia print Expres Magazin din luna decembrie.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.