Home Actualitate EXCLUSIV. Curtea de Conturi trimite Hidroelectrica la DNA. Pe cine a SPONSORIZAT, fără documente justificative, compania de stat

EXCLUSIV. Curtea de Conturi trimite Hidroelectrica la DNA. Pe cine a SPONSORIZAT, fără documente justificative, compania de stat

by Ioana Popescu

În urma unui control al Curţii de Conturi a României efectuat la Hidroelectrica SA în perioada 8 septembrie – 17 decembrie 2014, auditorii Curţii au descoperit fapte grave care au produs un prejudiciu estimat la 444.872.830 lei (103.458.798 euro), fapte pentru care există indicii “foarte rezonabile” că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale. De aceea, Plenul Curţii de Conturi a decis, recent, sesizarea organelor penale competente, respectiv a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Conducerea Hidroelectrica SA a furat bugetul naţional prin vânzarea energiei electrice, în perioada 2010-2012, la preţuri mai mici decât costurile înregistrate cu achiziţia/producerea acesteia, fără a organiza licitaţii pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică gestionată de OPCOM SA şi fără a asigura transparenţa tranzacţiilor prin contracte de vânzare/cumpărare a energiei electrice.
Aşadar, SC Hidroelectrica SA a achiziţionat energie electrică de la alţi producători, în cantitate de 3.216.618 Mwh, la un preţ mediu situat între 154,46 lei/Mwh şi 235 lei/Mwh, pe care a revândut-o (pe contracte bilaterale negociate), la un preţ mediu de 137,49 lei/Mwh, în anul 2011, şi de 115,29 lei/Mwh în anul 2010, astfel: – în anul 2011, în baza unui număr de 7 contracte de vânzare-cumpărare a achiziţionat cantitatea de 2.172.013 Mwh; – în anul 2010, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 821/1.10.2007, a achiziţionat cantitatea de 1.044.605 Mwh.
Faţă de preţul de achiziţie, vânzarea cantităţii de 3.216.618 Mwh energie electrică s-a efectuat în condiţii de ineficienţă, respectiv la un preţ mediu de vânzare cuprins între 115,29– 137,49 lei/Mwh (137,49 lei/Mwh în anul 2011, respectiv de 115,29 lei/Mwh în 2010), situat sub costul de achiziţie (154,46 lei/Mwh şi 235 lei/Mwh), fapt ce a condus la nerealizarea de venituri în sumă de 209.903.552 lei (48.814.780 euro).

Pe de altă parte, Hidroelectrica SA a vândut energie electrică obţinută din producţie proprie, în cantitate de 12.923.026 Mwh, în baza angajamentelor asumate printr-un număr de 16 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 2001 – 2011, cu diverse persoane juridice – SC ALRO SA, SC ENERGY HOLDING SA, SC ALPIQ ROMENERGIE SA, SC ALPIQ ROMINDUSTRIES SA, SC ELSID SA, ENERGY FINANCING TEAM LIMITED-AG, Consiliul Local al Municipiului Braşov, la un preţ mediu de vânzare situat între 103 lei/Mwh şi 142 lei/Mwh.
Faţă de costul de producţie, vânzarea cantităţii de 12.923.026 Mwh s-a efectuat sub costul de producţie înregistrat de 143,67 lei/Mwh, respectiv la un preţ mediu de vânzare situat între 103 lei/Mwh şi 142 lei/Mwh, fapt ce a condus la nerealizarea de venituri în sumă de 234.969.278 lei (54.644.018 euro).
Valoarea totală estimată a prejudiciului adus bugetului naţional de către conducerea Hidroelectrica SA prin aceste “inginerii energo-financiare” este de 444.872.830 lei (103.458.798 euro).

Sponsorizări fără documente justificative

Experţii Curţii de Conturi a României au mai descoperit că Directoratul Hidroelectrica SA au făcut sponsorizări şi acţiuni de mecenat în sumă de 1.618.017 lei (376.283 euro), cu nerespectarea prevederilor legale şi a clauzelor contractuale.
Astfel, SC Hidroelectrica SA a efectuat plăţi în sumă de de 1.158.457 lei (269.409 euro) pentru sponsorizări angajate pe bază de contract, în domeniul sportive, social-cultural, medical, pentru finalizarea unor lucrări de construcţii sau pentru mecenat, în scopuri umanitare în vederea realizării unor intervenţii chirurgicale şi tratamente medicale, pentru care nu s-au primit de la beneficiari documentele financiar-fiscale din care să rezulte dovada cheltuielilor efectuate cu destinaţia stabilită prin contract.
Astfel de plăţi nejustificate ulterior prin documente financiar-fiscale, au fost efectuate în baza contractelor de sponsorizare încheiate în perioada 2011-2012 cu următorii beneficiari:
– Asociaţia “Clubul Investitorilor 01”, în sumă de 10.000 lei, în vederea editării cărţii “Integrarea Clubului investitorilor în economia de piaţă funcţională”;
– Asociaţia Ecomuzeul Regional Sibiu, în sumă de 50.000 lei, pentru conservarea şi protejarea ruinelor cetăţii dacice de pe dealul Cătănaş;
– dl Petre Roman, în sumă de 12.000 lei, pentru tipărirea unui volum pentru cercetări arheologice din bazinul hidrografic Porţile de Fier – insula Corbului;
– Fundaţia “Sfânta Maria”, în sumă de 8.700 de lei, pentru construirea unui solar şi încadrarea tinerilor infectaţi cu HIV într-un program de terapie ocupaţională;
– Asociaţia Tenisul Românesc, în sumă de 30.000 lei, pentru organizarea, în perioada 04-12 septembrie 2011 a celei de a XVI-a ediţii a Turneului Internaţional de Tenis “Braşov Challenger”;
– Federaţia Română de Box, în sumă de 600.000 lei, în vederea organizării la Bucureşti, în data de 9 iulie 2011, a galei “Campion pentru România”;
– Asociaţia “Club sportiv Kudokai Full-Contact” Sibiu, în sumă de 20.000 lei, pentru susţinerea activităţii sportive a clubului şi sportivilor;
– Federaţia Română de Handbal, în sumă de 300.000 lei, în vederea participării în anul 2011 a lotului naţional feminin de handbal la Turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia;
– Asociaţia Studenţilor în Economie şi Business – ASEB, în sumă de 21.000 lei, în vederea organizării şcolii de vară (29 iulie – 06 august 2011);
– Fundaţia “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, în sumă de 65.000 lei, pentru efectuarea intervenţiilor medicale necesare pentru poliţistul accidentat în misiune;
– Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în sumă de 21.500 lei, pentru publicarea unui album trilingv de fotografie Dunărea Românească;
– Consiliul Judeţean Alba, în sumă de 10.000 lei, în vederea organizării festivităţilor pentru Ziua Naţională a României;
– Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, în sumă de 5.000 lei, pentru tipărirea şi publicarea volumului “Studiu antropologic asupra mormintelor de la Ostrovul Corbului”;
– Primăria comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava, în sumă de 20.000 de lei, pentru finalizarea unor lucrări de investiţii, unitate medico-socială şi extindere Grup şcolar Dumbrăveni;
– Federaţia Română de Canotaj, în sumă de 100.000 lei, pentru anul competiţional 2011.

De asemenea, Hidroelectrica SA a efectuat plăţi în sumă de 459.560 lei, fără a avea la bază contracte încheiate în condiţiile legii şi fără a avea documente justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor în scopul pentru care s-a efectuat plata, către următorii beneficiari:
– Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, în sumă de 100.000 lei, în baza unui contract de sponsorizare datat 11.08.2011 care este nesemnat de beneficiar şi neînregistrat;
– Clubul Sportiv Municipal Sibiu, în sumă de 150.000 lei, în baza unui contract de sponsorizare datat 09.09.2011 care este nesemnat de beneficiar şi neînregistrat;
– Fundaţia “Astra Film”, în sumă de 30.000 lei, în baza unui contract de sponsorizare datat cu 28.09.2011 dar care este nesemnat de beneficiar şi neînregistrat;
– Fundaţia LobbyArt, în sumă de 4.560 lei, Parohia Sibiu în sumă de 100.000 lei, Asociaţia CPCT, în sumă de 25.000 lei, REUNI ROM în sumă de 50.000 lei etc.

You may also like

1 comment

maria 9 iulie 2015 - 12:56

De ce este invitat Petre Roman la toate televiziunile ,luindu-si un aer de atoatestiutor,si un rinjet ce ne scoate din sarite. De ce o fi asa vesel undividudul asta care,impreuna cu ilisecu,au distrus toata industria romaneasca,faimosul ,,morman de fiare vechi,,.Tot astia doi au legiferat confuzia dintre rom si roman,ca tigan ,cum erau numiti din mosi -stramosi le sterpezea dintii.Si asta afacut mult bine Romaniei.Mare patriot ,ca si ta-su, adus de tancurile rusesti sa bolsevizeze Roamnia.Va dati seama ce educatie a avut asta de acasa? Culmea e ca sta tot in fruntea bucatelor.credeti ca intimplator era cu acel pulover si in acel loc in dcembrie 1989. Nu mai suport sa-l vad pe tv si proaspat vopsit la par,de fapt cum s-a vopsit toata viata,ca oportunist si ciolanar bolsevic.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.