Figura de îndrăgostit îndurerat a domnului Traian Băsescu, de care aveam de gând să-mi dezleg pixul, eliberat în sfârșit de cazna de a mă ocupa de el (am făcut-o 25 de ani, timp în care, pe un fotoliu sau altul, a fost mereu la putere), nu mă lasă să evadez. Am scris atât de constant rău de omul ăsta încât mi-am epuizat resursele critice. N-am altă șansă decât să-l laud. E, în sfârșit, un fost…Prostul meu obicei de a critica, mereu, politicienii la putere, și de a-i înfia pe cei care nu mai sunt la putere (de unde se trage și constanta sărăcie a AMPress, cea mai veche agenție de presă înființată după 89) rămâne viu. Mă impresionează, nu chiar până la lacrimi, tragica zbatere a domnului Băsescu de a-și scoate iubita din pușcărie. Cum iubita? Da, iubita. El a spus-o, ferm, bărbătește, răspicat. Ea a spus-o, suspinat, de pe toate scenele patriei și nu numai. Îl iubesc ca om mai ales, a zis ea, și toate sutienele singure au săltat, împunse de un oftat adânc, refăcând mental drame prin care ele însele au trecut. Iubirea pentru omul-politician era bașca, așa, ca un bonus.
În vremuri medievale, Traian al nostru ar fi încălecat sigur șaua unui cal nărăvaș, ar fi sărit zidul închisorii și, cu prințesa lui înfășată în sumara-i cămașă de noapte, zbura afară, slobozind-o din mâinile călăilor. Spadasin neîntrecut, D Artagnan avântat, ar fi duelat cu toate gărzile și le-ar fi biruit sigur. Acum se bate, în televizor, cu zornăitul de cătușe ale călăilor din subordinea castelanei Kovesi, pe care chiar el a încoronat-o, iar pe Coldea, pe care-l credea mai credincios decât pe Sancho Panza, nu se mai poate bizui. Oricum, în nobilul ei avânt, vitejia lui seamănă leit cu a lui Don Quijote, chiar dacă din opinteala cu sulița, de pe o din ce în ce mai costelivă Rosinanta, asupra morilor de vânt, nu iese decât – scuzați – un pârț. Tragică soarta unui îndrăgostit în zilele noastre. Pletele de altădată, care ar fi fluturat în vânt, căzute-s, iar în bătătura cheliei poposește obraznic o muscă. Geaba elocință, geaba discursuri la B1, geaba popas în grădina Realității lui Cozmin Gușă. Romeo e privit fără considerație, iar lumea dedată la prostituții multiple nu mai poate crede în puritatea unui sentiment. ”Judecătorul este Dumnezeu!” strigă cu îndreptățire Băsescu, dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Care sfinți? Sfinții procurori pe care chiar el i-a învățat să pună cătușe. Iar sunt silit să cobor în secolele de demult ale îndrăgostirilor și mă gândesc la bietul vânător Akteon, pe care zeița Diana, fiindcă și-a permis s-o vadă goală, l-a preschimbat în cerb, iar câinii, nerecunoscându-l, și-au devorat stăpânul. Tragică soarta iubăreților mâncați de vietățile lor de companie.
Mă rog, pentru neîntinata Dulcinea del Toboso, ospătărița care-și hrănea cu de toate clienții, fără nazuri, ridicată de Cavalerul dela Mancha la rang de prințesă, iubind-o până la moarte și chiar dincolo de ea, el luptă. Cu morile de vânt, dar luptă. Care îndrăgostit din zilele noastre mai purcede astfel? Care politician compromite tot ce a mai rămas necompromis din ființa lui (mă rog, e un fel de a spune!) automânjindu-se în cartea de istorie alternativă, de dragul unei femei? Păi femeia, ar putea replica cineva prea grăbit, e o infractoare! Ușurel! Dumnezeu judecătorul încă n-a decis. În plus, distilatul pur al unui sentiment de iubire nu se lasă surpat de-o mânărie, de-un furt de portofel național, de niște amărâte de șpăgi de milioane! Iubirea e, în nobilul ei avânt, oarbă, surdă, fără miros și fără gust, așa cum sunt, fără miros și fără gust, gologanii.
Da, văzându-l cu spada, seară de seară, pe Traian al nostru care luptă si luptă, neicusorule, căutând să-și recâștige ”coledziul” lui sufletesc, mă încearcă un avânt solidar. Dați-i omului femeia înapoi! Închideți-o la domiciliul ei, al lui, în unul dintre ele că amândoi au o groază, dar n-o mai țineți în pivnița care mișună de uniforme cu pulan. Ce dracu, Doamne iartă-mă, nu vedeți că se consumă, sub ochii voștri, o dramă!? Romeo poate muri în orice clipă televizată (priviți odgonul gâtului înroșit care indică patimă și trăire), priviți această sportivitate dispărută azi de pe terenurile dragostei! Julieta oftează, iar Romeo care-i aude plânsul poate turba. Bărbați politici și bărbați juridici, oame juridice și oame politice, aveți pietate! Asistăm la ce nimeni n-a mai văzut vreodată pe scena săracă a vieții noastre lipsite de evenimente majore. Eliberați femeia! La câte a făcut pentru noi Traian și, mai ales, pentru voi – știți la cine mă refer! – merită atâta hatâr.
Articol publicat pe ampress.ro
