Remus Truică era creierul afacerii ilegale din mafia retrocedărilor prin care statul a fost păgubit cu 136 de milioane de euro, informează B1 TV.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie spun că Remus Truică a fost cel care i-a pus în legătură pe toţi cei din grupul infracţional şi că obişnuia să se laude cu relaţii în lumea politică şi în justiţie. Contra cost.
Remus Truică cerea comision cuprins între 50% şi 80% din valoarea terenurilor retrocedate.
Procurorii DNA susțin că rolul lui Remus Truică în cadrul grupului infracțional organizat pentru retrocedarea Fermei Băneasa a fost esențial, și că, începând din 2006, a promis cumpărătorului de influență că poate să îi recupereze averea revendicată nelegal.
Omul de afaceri s-a lăudat că are relații în lumea politică și în justiție la cel mai înalt nivel – consilier al primului ministru, serviciile unei firme de avocatură de top, prin care poate ajunge chiar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Remus Truică şi jurnalistul Dan Andronic au fost reținuți 24 de ore cu propunerea de arestare preventivă.
Foto- romaniacurata.ro
1 comment
din ce am citit nici prince pual nu este chiar asa de inocent!
tocmai face o calatorie „fortat” la DNA Brasov 🙂