Home Actualitate Din gândirea premierului Ponta: A fost corect să fim împotriva cotelor obligatorii, dar a fost o greșeală că am votat

Din gândirea premierului Ponta: A fost corect să fim împotriva cotelor obligatorii, dar a fost o greșeală că am votat

by I. B.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că votul României de la Consiliul JAI  de a nu avea cote obligatorii a fost corect, însă faptul că s-a votat împotriva celorlalte țări ale UE a fost o greșeală.

Trebuie să ne îndeplinim toate obligațiile la nivel european și internațional. Nu doar să aplicăm deciziile de la consiliul JAI, ci să avem în continuare un rol active, constructive în dezbaterea pe plan European. Cred că a fost corect să susținem principiul de a nu avea cote obligatorii însă cred că a fost o greșeală că am votat alături de Ungaria și Slovacia împotriva restului UE și cred că din acest moment trebuie să avem o poziție europeană, constructivă și solidară cu celelalte țări ale Uniunii””, a spus Ponta.

Pe 7 septembrie, Ponta declara că România trebuie să informeze UE cât poate să ducă.

„Am văzut tot felul de cifre în presă. Și în Occident presa e ca și la noi, dă informații pe surse. Eu voi merge să discut cu președintele Iohannis, și pe baza la ceea ce am de la ministrul de Interne și de la celelalte structuri ale statului decizia politică se va lua în CSAT. Important e să știm ceea ce putem să facem astăzi. Dacă ne angajăm la ceea ce nu putem face e mai rău. Eu vreau ca România să fie serioasă, plus că asta e partea strict tehnică și logistică. (…) Vom informa că România are capacitatea de a adăposti 1500 — 1700 de persoane”, a afirmat Ponta la Parlament la începutul lui septembrie.

Rămâne de neînțeles cum putea România să pledeze împotriva cotelor obligatorii și în acelați timp să nu voteze împotrivă.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.