Săpunurile antibacteriene pe bază de triclosan, considerate un produs controversat, nu sunt mai eficiente decât săpunurile obişnuite pentru dezinfectarea mâinilor, conform unui studiu publicat miercuri în revista de specialitate ‘The Journal of Antimicrobial Chemotherapy’, scrie AFP.
Pentru a demonstra acest lucru, echipa doctorului Min-Suk Rhee de la Korea University din Seul a examinat efectele triclosanului, cel mai comun dezinfectant din săpunurile antibacteriene, asupra bacteriilor de pe mâini.
Cercetătorii au testat acest ingredient chimic pe 20 tulpini de bacterii (de exemplu, E. coli, Salmonella, Staphylococcus aureus …) cu ajutorul a 16 voluntari adulţi şi au comparat eficacitatea săpunurilor obişnuite şi a celor antibacteriene în eliminarea microbilor de pe mâini.
Potrivit studiului, „nu există nici o diferenţă semnificativă între efectele bactericide ale unui săpun obişnuit şi cele ale unui săpun antibacterian atunci când le utilizăm în condiţiile vieţii reale”.
„În SUA milioane de consumatori folosesc săpun antibacterian pentru spălarea mâinilor sau a corpului, cheltuind anual aproape un miliard de dolari”, notează cercetătorii. Consumatorii se aşteaptă la o protecţie superioară împotriva agenţilor patogeni infecţioşi faţă de cea conferită de săpunurile obişnuite, au spus cu regret autorii studiului.
De asemenea, aceştia au mai relevat că mulţi dintre producători şi-au retras produsele de pe piaţă din cauza controverselor cu privire la riscurile pentru sănătate şi la lipsa de eficienţă a triclosanului. Numai 13 săpunuri antibacteriene din cele 53 studiate în 2014 în Coreea de Sud conţineau triclosan.
Sursa: Agerpres, Descopera