Home MediaMedia CSM a dat aviz favorabil pentru arestarea judecătorului Mustaţă care instrumenta dosarul lui Voiculescu

CSM a dat aviz favorabil pentru arestarea judecătorului Mustaţă care instrumenta dosarul lui Voiculescu

by S. C.

CSM a decis marţi să dea aviz favorabil pentru reţinerea şi arestarea preventivă a judecătorului Stan Mustaţă, aşa cum au solicitat marţi dimineaţa procurorii DNA.

În aceste condiţii, judecătorul trebuie să se predea în cel mai scurt timp,

Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.

Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.