Nu e nimic de ascuns, spun medicii de la Spitalul de Arși, Cristian Nițescu și Adrian Stănculea, referitor la informația apărută joi, potrivit căreia răniții din incendiul de la Colectiv au murit din cauza infecțiilor intraspitalicești.

„Am avut 27 de bolnavi, din care au murit 6. Din cauza infecțiilor au murit trei”, spun aceștia.

„La noi au murit 6 oameni, 3 din cauza infecțiilor. Vorbesc de cazuri mai vechi. Se pot pune filtre în calea bolnavului pentru a evita infecțiile. Pacientul trebuie să fie cât mai izolat.
I-am spus ministrului Băniciou că pacienții aveau șanse mai mari dacă spitalele erau mai sterile. Cele  din străinatate sunt mult mai performate.Trebuie să facem o disctincție. Spitalul este curat. Este vorba despre o patologie deosebită. Noi  avem un serviciu de protecție, sterilizăm saloanele. Nu ne confruntăm prima dată cu aceste probleme. Sterilizam tot timpul.  Toți ne dorim să lucrăm într-un centru de arși ca în străinătate”, au adăugat aceștia.
”Le-am explicat bolnavilor că în străinătate există condiții mai bune de izolare. Nu există un risc mai mare de infectii in Spitalul de Arși decât în alte centre din țară. Marii arși mai sunt preluați și de centrele din Timișoara și Iași. Dar există un protocol în care omul cu arsuri de peste 20% din suprafața corpului este tratat în București.

Pacienții sunt tratați în condiții care nu sunt neaparat comparabile cu spitalele din străinătate. Pentru România, cele mai bune condiții sunt la Spitalul de Arși”, afirmă medicii de la spitalul bucureștean.

Totodată, ei au fost întrebați de jurnaliști și despre donațiile în medicamente erau necesare după incidentul din Clubul Colectiv.

Ei au răspuns că ”unele erau de ajutor”, însă ”noi aveam tot ce ne trebuie la momentul acela”.

susa- B1

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.