Home Actualitate Cine se află în spatele celui care i-ar putea scăpa pe toți criminalii de la Revoluție, Mineriade și din temnițele comuniste. Un condamnat de drept comun știe cum să închidă cele mai grele dosare din instanță

Cine se află în spatele celui care i-ar putea scăpa pe toți criminalii de la Revoluție, Mineriade și din temnițele comuniste. Un condamnat de drept comun știe cum să închidă cele mai grele dosare din instanță

by Ana Barb

În urmă cu o săptămână, un condamnat de drept comun, Nicolae Trebuian, s-a trezit pur și simplu să conteste la Curtea Constituțională articolul 125 din Codul Penal şi legea 27/2012 care anulează posibilitatea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor.

Dacă legea este declarată neconstituţională, atunci toate dosarele privind crimele comise în pușcăriile comuniste, la Revoluţia din 1989, la Mineriade ar putea fi definitv inchise.

Așadar, miza acestei decizii este extrem de mare, capitală pentru dosare grele de dinainte și de după 1989.

Întrebarea firească este – l-a pus cineva pe deținutul de drept comun să facă această contestare sau a fost pur și simplu ideea sa.

Surse din cadrul magistraturii susțin că e puțin probabil să fie inițiativa deținutului de drept comun, mai ales că dacă toate aceste crime nu s-ar prescrie, atunci persoane importante din dosarele Revoluției, și nu numai, ar putea lua drumul Parchetului și chiar ar putea fi condamnate.

Politicieni, foști și actuali, ofițeri cu grade mari în armată, poliție și în serviciile secrete ar risca să fie condamnați în aceste dosare.

Așadar, Curtea Constituțională a României urmează să se pronunțe marți, 15 octombrie,  asupra excepției de neconstituționalitate privind înlaturarea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile de omor.

Cel care a atacat această prevedere, Nicolae Trebuian,  a fost condamnat în 2000 la şase ani de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor.

Instanța însă i-a aprobat o întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de trei luni, timp în care acesta a dispărut.

Iată că acum a reapărut cu o solicitare care poate schimba soarta celor mai importante dosare postdecembriste, dar ar putea să aducă și liniștea multor persoane importante din statul român.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.