Faimos pentru crucile viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate şi epitafurile cu nuanţe umoristice, Cimitirul Vesel din Săpânţa a devenit vedetă în presa internaţională, graţie modului nonconformist în care se tratează aici trecerea în nefiinţă.
„Moartea nu este mereu atât de sumbră precum pare. Cel puţin nu la Săpânţa”, nota „New York Daily News”.
„Peste 600 de cruci de lemn albastre au umplut cimitirul, fiecare ilustrată cu o poză luminoasă şi colorată şi un poem amuzant”, adăuga publicaţia citată, relatând povestea satului unde nu oamenii nu privesc moartea într-o notă tragică.
Seninătatea aceasta a fost pusă adesea în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.
Cimitirul Vesel îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Pătraş. La sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu, care era și profesor de română și latină, meşterul a realizat, în 1935, primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu sute de astfel de cruci, din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.
Este de altfel şi motivul pentru care publicaţia franceză „L’Express” l-a inclus pe primul loc în topul celor mai frumoase 10 locuri de odihnă veşnică de pe glob, devansând mult mai popularul Cimetiere du Pere Lachaise, cel mai mare cimitir din Paris, care atrage, anual, peste două milioane de vizitatori!
Un omagiu inedit a adus Săpânţei şi irlandezul Peter Hurley, stabilit pe aceste meleaguri, unde a şi lansat festivalul Roots Revival Romania, gândit ca „o declaraţie de dragoste nebună pentru Maramureş şi pentru România”.
„Mă interesează ţăranul român şi muzica lui, aşa cum îi însoţeşte ea viaţa, veselă şi tristă, de bucurie şi de joc, ori de ascultare şi de prea-plinul inimii. Mi se pare important ca el şi cultura ţărănească să reziste în istorie”, mărturisea Peter Hurley. Iar în cadrul Roots Revival Romania, compatriotul său, compozitorul Shaun Davey, a prezentat lucrarea „Voci din Cimitirul Vesel”. „Textele memoriale în cinstea morților, imaginile sculptate și culorile strălucitoare de pe cruci angajează simțurile și bucuria de a trăi a celor vii. Epitafurile simple fac același lucru: variază între lejer și amuzant, între sensuri profunde și universale, în care decedații îi vorbesc direct privitorului. Aceste inscripții mi-au oferit o colecție de versuri pe care le-am transpus în muzică și poate, astfel, am creat un punct de întâlnire între oamenii din România și Irlanda”, a explicat Shaun Davey.
Monument istoric şi cultural protejat de UNESCO, Cimitirul Vesel este un popas aproape obligatoriu pentru străinii ajunşi în România.
Dacă în aproape toate culturile lumii, moartea este un moment solemn şi trist, la Săpânţa, epitafurile stârnesc deseori râsete, aşa cum se întâmplă la „Crucea cu Soacra”: „
Sub această cruce grea/ Zace biata soacră-mea/ Trei zile de mai trăia/ Zăceam eu şi citea ea/Voi care treceţi pe aici/ Încercaţi să n-o treziţi/ Că acasă dacă vine/ Îi arăi cu gura pă mine”.
Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt – motivul morții. În partea superioară este sculptată în tehnică naivă o scenă din viaţa decedatului, surprinzând un moment relevant pentru trecutul acestuia. Sunt surprinse femei torcând, ţesând covoare, făcând pâine sau bărbaţi care ară, cântă etc. Toate crucile sunt pictate folosindu-se culori puternice, vii, vibrante, precum: roşu, verde, galben şi alb. Pentru fundal se utilizează aşa-numitul „Albastru de Săpânţa”.
Din păcate, unicitatea lucrărilor este afectată de lucrări neautorizate de restaurare. Multe cruci au fost restaurate fără autorizația necesară în cazul unor monumente istorice, fiind scoase una câte una şi date cu un strat gros de vopsea, fără ca lemnul să fi fost tratat în prealabil. Din discuțiile purtate cu preoții locali a reieșit faptul că familiile decedaților obișnuiesc să ia crucile spre a le restaura sau înlocui cu altele noi, lucru care este însă interzis de lege. Mai mult, decedaţii sunt în continuare înmormântaţi în Cimitirul Vesel, montându-se cruci noi, multe din marmură!
Aşadar, dacă nu va fi protejat şi transformat în muzeu, pentru a nu mai exista „adăugiri” moderne, la limita kitschului, Cimitirul Vesel riscă să-şi piardă farmecul şi, implicit, vizitatorii.
Iar decidenţii ar trebui să aibă în minte epitaful unui fost edil local:
„Cît în lume am trăit/ Turda Ion Bilta mam numit/ Multe service am avut(…)/ Am fost şi primar la sat/ La toţi nu lam fost pe plac/ O zis căs om rău în sat/ Doră am făcut şi bine/ La care o ţinut cu mine (…)/ Şi să vă mai spun că cei/ Am avut două femei/ Amîn două o fost Anuţă/ Şio fost tare drăguţă/ Pe amîndouă leam iubit/ Da vă spun leam stlcit/ Dar acum imi cer ertare/ De la mic şi de la mare/ Trăit 66 ai. Mort la 1979”.
